ANM: Vremea se va răci începând de sâmbătă dinspre regiunile vestice

Vremea va intra într-un proces de răcire începând de sâmbătă, dinspre regiunile vestice, de unde vor începe și precipitațiile în noaptea de duminică spre luni, a anunțat vineri directorul general adjunct al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu.

„Precipitațiile vor fi mai consistente și vor cuprinde cea mai mare parte a țării în noaptea de luni spre marți și în cursul zilei de marți. Vor fi posibile cantități de peste 40-50 de litri/mp, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali, Moldova, Oltenia, Banat și în acest sens vom emite avertizări meteo mâine la prânz sau cel mai probabil duminică dimineață, pentru că intensitatea mai mare a fenomenelor va fi începând de duminică noaptea”, a precizat Florinela Georgescu la o videoconferință cu prefecții, la sediul MAI.

Perioada de răcire va continua până spre sfârșitul lunii, când temperaturile vor fi și cu 10-15 grade mai coborâte, față de cele din aceste zile. În aceste condiții, în zona montană cea mai înaltă vor fi posibile și precipitații mixte. Mai există semnalul unui episod cu precipitații mai importante la sfârșitul lunii octombrie și primele zile ale lunii noiembrie, a spus directorul general adjunct al ANM.

Potrivit acesteia, semnalul general pentru luna noiembrie este acela că temperaturile medii vor putea fi mai ridicate față de normal pe partea de sud, sud-vest și local în vestul teritoriului, apropiate de norma climatologică în rest, iar în rest precipitațiile să fie în general excedentare, exceptând zone mai reduse din partea de sud și de vest a teritoriului.

„În zona montană putem avea și cantități totale acumulate în luna noiembrie între 70 și 100 de litri/mp. Este luna în care pot apărea primele manifestări de viscol în zona mai înaltă. Însă sezonul specific viscolelor începe în luna decembrie. Astfel, estimarea pentru luna decembrie, din punct de vedere al precipitațiilor, arată un posibil excedent în partea de centru, sud, sud-est a țării, temperaturi normale în general. Aceste semnale combinate ar putea indica o probabilitate de apariție a viscolelor, episoade cu ger, temperaturi negative care să favorizeze apariția ninsorilor și în zonele mai joase”, a estimat Georgescu.

Potrivit directorului general adjunct al ANM, în luna decembrie, în mod normal, apar episoade cu ger pe zone mai extinse, cu temperaturi sub minus 20 de grade, iar pentru luna ianuarie „semnalul dat de centrul european și de alte centre climatologice din lume este că temperaturile ar putea fi sub media climatologică pe partea de nord și de centru a teritoriului, apropiate de normă în rest, iar precipitațiile să fie mai multe în partea de centru și de vest a țării”.

„Acest semnal poate fi îngrijorător, știut faptul că luna ianuarie este statistic cea mai rece lună din calendar, în care în nopțile cele mai reci putem avea temperaturi sub minus 30 de grade și acest semnal al unor temperaturi mai scăzute decât norma este un semnal al unor episoade de ger”, a arătat Florinela Georgescu.

Ea a mai precizat că centrele climatologice din lume vorbesc despre posibilitatea ca fenomenele cele mai severe să fie în a doua parte a iernii.

„Deci trebuie să fim foarte atenți ce urmează dincolo de jumătatea lunii ianuarie și mai ales în luna februarie, știut fiind că în ultimii ani episoadele cu ger mai sever au fost în această perioadă a iernii”, a spus Georgescu la o videoconferință cu prefecții pe tema pregătirilor pentru întâmpinarea sezonului de iarnă.

Temperaturi în limitele mediilor multianuale și precipitații în general excedentare, în intervalul noiembrie – ianuarie

Meteorologii estimează pentru următoarele trei luni o vreme ce se va încadra, în general, în limitele normale ale perioadei, în timp ce precipitațiile se anunță excedentare, raportat la media multianuală a fiecărei luni, relevă prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul noiembrie 2017 – ianuarie 2018, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În noiembrie, temperaturile medii vor avea valori peste normalul climatologic în sud, sud-est și local în vest și apropiate de normal în celelalte regiuni, în condițiile în care media multianuală a lunii este de 3,8 grade Celsius. ANM estimează valori medii de temperatură de până la 8 grade Celsius în Dobrogea, de până la 7 grade în Muntenia, Oltenia, Crișana, respectiv de până la 5 grade în Moldova.

În ceea ce privește nivelul precipitațiilor, meteorologii estimează cantități totale lunare excedentare în cea mai mare parte a țării, exceptând areale restrânse din vest și sud, unde vor fi apropiate de mediile multianuale, de 41,5 litri/mp.

În decembrie, temperatura medie lunară a aerului va avea, în general, valori apropiate de media multianuală, de — 0,8 grade Celsius, fiind luați în calcul parametrii monitorizați în intervalul 1981 — 2010. Cel mai frig va fi în Moldova și Transilvania, de până la minus 5 grade Celsius, în timp ce în Dobrogea se estimează temperaturi de până la 3 grade, iar în Banat de 2 grade Celsius.

Precipitațiile totale lunare vor fi local excedentare în regiunile centrale, estice și sud-estice și apropiate de mediile climatologice (44,8 l/mp) în restul teritoriului.

Conform estimărilor meteorologilor, luna ianuarie vine cu o temperatură medie lunară care va avea valori sub media climatologică (-2,1 grade Celsius), local, în nordul și centrul țării și apropiate de normal în celelalte regiuni. Cel mai frig va fi în Transilvania (până la—7 grade), dar și în Moldova (-6 grade). Mai cald va fi în Dobrogea (2 grade), Banat și Crișana (până la plus 1 grad Celsius). În Muntenia temperaturile medii vor fi între—2 și 0 grade.

Precipitațiile totale lunare vor avea, în ianuarie, o tendință spre excedent în regiunile centrale și local în cele vestice, iar în restul țării vor putea fi apropiate de mediile multianuale (33,6 l/mp).

 

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.