La pas prin : Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi
”Emblema stilului brâncovenesc”, așa cum este considerat ansamblul de la Potlogi, a fost un fenomen artistic de sinteză între elemente autohtone și cele de influență orientală și occidentală, între tradiție și inovație artistică.
Ansamblul monumental este situat în centrul satului Potlogi, la intersecția drumurilor care duc spre Pitaru (DN 7) și spre Odobești din județul Dâmbovița, la aproximativ 40 de minute distanță de București.
În trecut, prin Potlogi trecea drumul principal ce lega Bucureștiul de Târgoviște și Craiova. Acest lucru l-a determinat pe domnul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, ca în anul 1698 să ridice aici, în centrul localității, palatul ce v-a fi lăsat moștenire fiului său Constantin. Imediat după uciderea lui Constantin Brâncoveanu și a fiilor săi (15 august 1714), palatul a fost devastat de către turci, ce căutau aurul și comorile deținute de domnitor. Mai târziu palatul intră în posesia familiei Bibescu apoi este devastat de localnici și devine o ruină.
Complexul care se întinde pe o suprafață de 23.000 de metri pătrați a fost alcătuit din mai multe elemente: poarta de intrare, încăperile corpului de gardă, locuințele slujitorilor curții, cuhnia, droșcăria, vechea casă boierească și palatul. Ansamblul este format dintr-o incintă dreptunghiulară compartimentată în trei curți : curtea de primire, curtea slujitorilor și grădinile. Curtea cea mai întinsă este cea de primire, ce se întinde de la intrare până la fațada de sud a palatului. Curtea slujitorilor era mai scurtă și situată la stânga celei principale. Curtea grădinilor, cea de-a treia, cuprindea toată parte de nord. Accesul în curtea de primire se făcea, ca și astăzi, prin poarta monumentală din sud, arcuită, boltiă în calotă, iar peste aceasta se înalță foișorul. Intrarea este prevăzută cu camera corpului de gardă și locuințele slujitorilor curții, înșirate de la latura de sud până la cuhnie (bucătăria), situată în colțul de sud-est al curții principale. Rămășițele vechiul conac și paraclisul sunt plasate în afara incintei palatului.
Principala construcție a curții este paltul, care măsoară 32 metri în lungime și 23 lățime. Este o construcție dreptunghiulară, compusă din : pivniță boltită, parter și etaj. Pivnița este o construcție vastă, acoperită de patru calote sferice sprijinite pe un stâlp central prin intermediul pandantivilor. Parterul este acătuit din cinci încăperi. Accesul la etaj se face prin foișorul deschis, de aici se intră într-o cameră ce desparte dormitorul domnului de cel al doamnei.
În anul 2015, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi este inaugurat, dupa ce s-au renovat o parte din clădirile din curte și palatul, astfel că acesta arată precum în vremea lui Constantin Brâncoveanu. Lucrările de restaurare au durat patru ani.
Ansamblul de la Potlogi poate fi vizitat pe tot parcursul anului. Prețul unui bilet este de 10 lei/adult iar pentru elevi/studenți/pensionari se aplică o reducere de 50%. Palatul este dechis zilnic între orele 08:00 și 16:00 iarna și vara între orele 09:00 și 17:00.
Mai multe fotografii aici.
Pentru ziarul online Ultima Oră, Daniela Eremia