ANSVSA a dispus controale intensive la comercializarea cărnii de miel

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a declanşat luni o serie de controale la nivel naţional pentru verificarea comercializării cărnii de miel, ouălor, dar şi altor alimente consumate în periada sărbătorilor de Paşte.

ANSVSA recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din spaţii sau unităţi înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în care sunt respectate condiţiile generale de igienă.

„Atât carnea cât şi celelalte produse de origine animală sau non-animală care sunt cumpărate din spaţii şi unităţi înregistrate sau autorizate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor au fost supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi nu constituie un risc pentru sănătatea publică”, se arată într-un comunicat al ANSVSA.

Pentru recunoaşterea cărnii de miel, ANSVSA precizează: „Din punctul de vedere al particularităţilor specifice speciei precizăm că ovinele dispun de incisivi numai pe maxilarul inferior, pe cel superior având un burelet gingival, dentiţia incisivă lipsind, iar membrele anterioare şi posterioare se termină în formaţiuni ungulare, respectiv copite biongulate. În acest sens este de preferat ca mielul sacrificat să aibă capul ataşat de carcasă, precum şi porţiunea terminală a unui membru. Facem aceste precizări în vederea prevenirii substituirii acestor cărnuri cu cea de câine, care sunt uşor de confundat pentru o persoană neavizată”, se arată în comunicat.

ANSVSA face apel către cetăţeni să sesizeze toate neregulile pe care le observă în domeniul siguranţei alimentelor, la numărul de telefon  0800 826 787, care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.