Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Antologia Centenarului

Publicat: miercuri, 27 iunie 2018

   Poeta Rodica Elena Lupu nu contenește a ne uimi. De această dată nu ca de obicei, cu o carte de versuri, ci cu două volume lansate de editura pe care o conduce, Anamarol. Ca de fiecare dată, sala de festivități a librăriei ”Mihai Eminescu” a fost arhiplină cu oameni de litere, parte din ei cu creații înglobate în antologia excepțională la care ne vom referi. Între cei care au luat loc în prezidiu, să spunem, alături de Rodica Elena Lupu, am remarcat-o pe cunoscuta teleastă, conf. univ. Dona Tudor, pe Carmen Cârneci (fiica regretatului poet Radu Cârneci, ale cărui ultime scrieri au fost publicate de editura Anamarol) sau pe George Corbu, președintele Asociației epigramiștilor din România. Cuprinzătorul volum, pus sub genericul ”Unire-n cuget și-n simțiri”, beneficiază de o documentată și extrem de inspirată prefață aparținînd chiar Rodicăi Elena Lupu, ardeleancă pasionată și inimă fierbinte, de un patriotism rar, pe care a reușit să-l insufle și discuțiilor. Una din ideile aduse în dezbatere a fost legată de faptul că, absolut regretabil, istoria ca materie a ajuns o cenușăreasă în programul școlar, tinerii de azi neștiind, cu siguranță, nici măcar ce semnifică acest Centenar de care se vorbește atît (ce note s-ar mai fi luat la Bacalaureat dacă s-ar fi introdus o probă suplimentară cu acest subiect!). Tocmai de aceea, în prefață se puunctează cîteva aspecte esențiale referitoare la unirea Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918: cei 100.000 oameni adunați pe ”Cîmpul lui Horea”, poezia lui Andrei Mureșianu ”Un răsunet”, devenită Imnul nostru național, ”Deșteaptă-te, române!”, un mic istoric al orașului Alba-Iulia, fostul castru roman Apulum, cunoscut apoi un timp sub numele de Bălgrad. Totul, la Alba-Iulia, respiră istorie: aici s-a proclamat Mihai Viteazul ”Domn al Țării Românești, al Transilvaniei și al toată Țara Moldovei”, aici au fost întemnițați și și-au sfîrșit zilele, primii doi în chinuri cumplite, Horea, Cloșca și Crișan – icoane sfinte ale istoriei românilor. Important este faptul că autoarea subliniază faptul că Marea Unire a fost pregătită, în 1859, de unirea Principatelor Române (iar în 1861 de adoptarea numelui România) și de cucerirea independenței de stat, în 1877. Cei prezenți au ținut să aducă în discuție, pe drept cuvînt, trădarea mîrșavă care a dus la îndepărtarea domnului Alexandru Ioan Cuza, adevăratul întemeietor al statului român modern, ca și situația tristă în care, din multe puncte de vedere, cu o independență relativă, a ajuns țara noastră în ziua de azi, toți vorbitorii abordînd cu patos și conștiință civică subiectul Centenarului. Cuprinzătorul volum include proză, versuri, texte, articole semnate, între alții, de Mihai Eminescu, George Coșbuc, Octavian Goga, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Ion Brad, Radu Cârneci, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Ion Dodu Bălan, Ion Horea, ca și de președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop. De asemenea, neuitînd faptul că la scurtă vreme a venit și unirea cu Basarabia străbună, în carte sînt prezenți, de dincolo de Prut, Grigore Vieru și acad. Nicolae Dabija. Să subliniem de asemenea și grafica, aparținînd de asemenea directoarei editurii, care, iată, nu este doar un literat de marcă.

        În cadrul aceluiași eveniment a fost lansat volumul de versuri ”Periplul unui destin”, a cincea carte a poetei româno-italiene Maria Ileana Tănase. Elogiată de critici literari și de colegi de scris, poeta își asumă deschis benefica influență eminesciană încă de la poezia care deschide volumul, ”Poem de iubire”, dragostea fiind de altfel leit-motivul întregii cărți. Talentul autentic al poetei a justificat încrederea colegei Rodica Elena Lupu, care a inclus-o și în antologia Centenarului, împreună cu Dona Tudor, George Corbu și alți scriitori contemporani importanți prezenți la lansare. Și pentru că este pe…terenul meu, amintesc că versurile Rodicăi Elena Lupu au dat naștere unor cîntece de mare succes compuse de Paul Surugiu Fuego sau Marius Cristi Popa. Mai mult, apreciatul cantautor Raoul va lansa în curînd un album de autor, în care toate piesele au versuri scrise de Rodica Elena Lupu, albumul urmînd a fi lansat în cadrul cîtorva spectacole de anvergură și în Israel. Iar în domeniul micului ecran, nu putem uita numeroasele apariții ale poetei în emisiunea ”Familia Favorit” a lui Fuego, de la  TV Favorit, ca și remarcabila emisiune pe care o realiza cu ani în urmă la DDTV împreună cu regretata cîntăreață Lucky Marinescu. Așa încît așteptăm cu nerăbdare să ne invite la inaugurarea casei memoriale de la Războieni!

   Octavian URSULESCU

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=99995

Publicat de la data iun. 27 2018. Categorii ARMONII ȘI DISONANȚE by TAVI URSULESCU, Cultură, CULTURĂ, MUZICĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 septembrie 2019, 13:14
 

VNV
Predominant înnourat
27°C
14 km/h
Perceput de temperatură: 28°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 18%
Vânt: 14 km/h VNV
Rafale de vânt: 36 km/h
UV-Index: 5
Răsarit: 6:58
Apus: 19:21
Prognoza 19 septembrie 2019
Zi
 

E
Înnourat
19°C
Vânt: 7 km/h E
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 5
Noapte
 

E
Nori intermitenti
9°C
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 5
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-09-2019 Ora : 12 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 12:00 si 15:00 In zona : Județul Tulcea: Tulcea, Sarichioi, Valea Nucarilor, Murighiol, Chilia Veche, Mahmudia, Nufăru, Beștepe, Maliuc, Pardina, Ceatalchioi;Județul Tulcea: zona de litoral; Se vor semnala : intensificări ale vântului, cu rafale ce vor depăși 55 - […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-09-2019 Ora : 12 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 12:00 si 15:00 In zona : Județul Olt: Caracal, Corabia, Drăgănești-Olt, Brastavățu, Izbiceni, Fărcașele, Rusănești, Ianca, Tia Mare, Radomirești, Vădăstrița, Dăneasa, Dobrosloveni, Cilieni, Traian, Stoicănești, Grojdibodu, Vișina, Redea, Rotunda, Gostavățu, Obârșia, Deveselu, Scărișoara, Sprâncenata, Studina, Drăghiceni, Giuvărăști, Orlea, Gârcov, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-09-2019 Ora : 10 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 10:45 si 14:00 In zona : Județul Suceava: zona de munte de peste cota 1800 m;Județul Neamţ: zona de munte de peste cota 1800 m; Se vor semnala : intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge viteze de […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-09-2019 Ora : 10 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 10:00 si 14:00 In zona : Județul Botoşani;Județul Suceava: zona joasă;Județul Iaşi: Hârlău, Deleni, Cotnari, Scobinți, Lespezi, Tătăruși, Valea Seacă, Șipote, Vânători, Ceplenița, Bivolari, Andrieșeni, Todirești, Cristești, Sirețel, Plugari, Coarnele Caprei; Se vor semnala : intensificări locale ale vântului, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-09-2019 Ora : 9 Nr. mesajului : 5 Intre orele : 09:40 si 14:00 In zona : Județul Alba;Județul Covasna;Județul Braşov;Județul Mureş;Județul Harghita;Județul Sibiu; Se vor semnala : intensificări locale ale vântului care la rafală vor atinge 55...65 km/h, iar la munte vor depăși 70-80 km/h

Loto

Horoscop

  • 229.351 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team