Antonescu: Au fost nişte lucruri care până la urmă au trebuit să fie reglate, din păcate, public

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a confirmat că neclarităţile din ultima perioadă în relaţia cu premierul Victor Ponta s-au rezolvat, „lucrurile fiind reglate, din păcate, în public”.

Întrebat dacă „aşa-zisul conflict care a fost reflectat în ultimele zile în presă între cei doi lideri USL s-a rezolvat”, Antonescu a spus: „Da, sigur că da. Au fost nişte lucruri care până la urmă au trebuit să fie reglate, din păcate, public. Eu cred şi am spus şi în momentele mai încordate că avem nişte angajamente atât de serioase, nu atât între noi, cât în faţa cetăţenilor, încât nu ne putem juca cu ele. Dacă sunt neclarităţi, după cum vedeţi, le putem clarifica şi mergem mai departe”.

Crin Antonescu, care se află în perioada 17-19 septembrie într-o vizită oficială în Elveţia, a răspuns întrebărilor din partea reprezentanţilor mass-media, subliniind cu acest prilej că majoritatea USL din Parlament este privită ca un atu pentru România.

„E foarte interesant că această majoritate, pe care, iată, şi aici şi oriunde mergem în lume, noi o invocăm ca un atu pentru România şi ea este privită ca un atu pentru România, că atunci când discuţi cu Guvernul, cu Parlamentul unei ţări unde există o majoritate de 70 la sută, ai garanţia solidităţii, stabilităţii şi predictibilităţii şi ca această majoritate să fie păstrată trebuie să lucreze în folosul cetăţenilor”, a afirmat Antonescu.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.