Antonescu, în plenul Senatului: Demisia mea a fost o decizie politică serioasă și bine întemeiată

Senatorul Crin Antonescu a declarat, luni, în plenul Senatului, unde urmează să se voteze noul președinte al Senatului, că demisia depusă din funcție a fost o decizie ”serioasă și întemeiată”.

”Demisia mea din funcția de președinte al Senatului nu a fost nicio decizie de conjunctură, nicio decizie luată sub impreriul unor emoții, așa cum se străduiesc unii colegi să spună. A fost un răspuns clar și limpede la o situație clară și limpede. A fost o decizie politică serioasă, întemeiată, pe care și astăzi consider că era firesc să o iau”, a spus Antonescu.

Acesta a ținut să le mulțumească membrilor Biroului Permanent pentru colaborare, adăugând că speră să fi fost un președinte corect.

”Aș dori să mulțumesc cu toată sinceritatea tuturor membrilor Biroului Permanent al Senatului cu care am colaborat eficient. Să vă mulțumesc tuturor pentru activitatea care am depus-o împreună în acest timp. Sper că am fost un președinte corect al acestei instituții fundamentale”, a conchis Antonescu.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.