Antonescu nu merge la Roşia Montană de teamă ca minerii să nu intre la loc în subteran
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, nu intenţionează să meargă în această perioadă la Roşia Montană, spunând că, în acest caz, există riscul ca minerii să îşi reia protestul în subteran.
Pe de altă parte, Antonescu a salutat deplasarea premierului la Roşia Montană pentru a discuta cu protestatarii de acolo.
Întrebat dacă intenţionează să meargă la Roşia Montană să discute cu minerii, Antonescu a răspuns:
„Chiar acum, nu merg să discut pentru că abia a muncit premierul să-i scoată. Dacă mă duc acum, s-ar putea să intre la loc şi nu cred că ăsta este scopul”.
Preşedintele Senatului le-a dat minerilor asigurări că opinia lor va fi luată în considerare în ceea ce priveşte exploatarea minieră din zonă.
„Este foarte bine că au ieşit din mină, era absolut normal să renunţe la o formă de protest care nu avea motiv. Dacă tema protestului este că punctul lor de vedere trebuie ascultat, asta era evident de la început. Pe de altă parte, salut gestul premierului care le-a spus tocmai că acest punct de vedere va fi ascultat”, a spus Crin Antonescu.
Președintele Senatului consideră că nu este necesară trimiterea unei comisii parlamentare la Roșia Montană, așa cum premierul Victor Ponta le-a promis celor 33 de mineri care s-au închis în mină timp de cinci zile.
”Era absolut normal să renunte la o forma de proteste care nu avea motiv. Pe de altă parte, eu salut gestul premieului care s-a dus acolo si le-a spus exact ceea ce spuseserăm cu toții, și anume că punctul de vedere le va fi ascultat. Că acestă comisie care se va institui se va duce acolo, asta nu știu. Este foarte posibil, este chiar de dorit, dar lucrările oricărei comisii parlamentare se desfășoară la Parlament, nu la mină , nu în piața Universității, nu în altă parte”, a declarat Crin Antonescu.
Acesta susține însă că o delegație a comisiei ar putea merge în Alba doar pentru a vedea lucrurile care sunt necesare să fie ”văzute de la fața locului”.
”Eu nu fac abstracție de aceea că faci declarații în care ești mai puțin atent la nuanțe. Premierul a spus că o să trimită comisia. Nu are rost. Poate să trimită o delegație de la Guvern. E un punct de vedere. Dacă dorește comisia să meargă două-trei zile, poate să o facă. Ceea ce am precizat eu este că această comisie va avea reședința la București, nu la intrarea în mină”, a completat acesta.