Anuala de artă plastică religioasă și restaurare – 2023
Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România organizează a IX-a ediție a Anualei de Artă Religioasă în parteneriat cu prestigiosul Muzeu Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București.
Cu o săptămână înainte de Paşti, în Biserica Ortodoxă se prăznuieşte sărbătoarea intrării triumfale a Mântuitorului în Ierusalim înainte de Patimile şi Învierea Sa din morţi. Atunci toţi ținem în mâini semnele biruinţei, încă mai este vreme de mântuire, încep zilele sfintelor şi mântuitoarelor Patimi, în care Fiul lui Dumnezeu Şi-a vărsat preasfântul sânge pentru mântuirea sufletelor noastre. Să parcurgem deci, împreună, drumul Crucii în lumina vieţuirii sfinte!
În această perioadă încărcată de emoție, venim an de an și noi artiștii plastici, cu creațiile noastre, arta sacră fiind una din căile de cunoaștere și apropiere față de Dumnezeu, o reflexie a frumuseții desăvârșite a lumii nevăzute, acolo unde se înalță în lumină sufletul celor drepți, în templul Duhului Sfant.

Evenimentul propus este totodată un prilej de întâlnire întru bucurie a artiștilor plastici de artă religioasă și restaurare, a altor artiști plastici din spațiul cultural românesc, colaboratori constanți ai expozițiilor organizate de către filiala noastră, cu cele mai recente creații specifice breslei noastre, conturând și o imagine de ansamblu a evoluției și tendințelor în arta sacră contemporană.
Vă așteptăm să ne revedem și să ne bucurăm împreună de încă o primăvară frumoasă, înălțătoare!
Expoziția se va desfășura în perioada 9 aprilie – 7 mai 2023 la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din București, sălile arondate expoziției fiind „Sala H.H. Stahl” și „Foaierul H.H. Stahl”.
Vernisajul va avea loc în Duminica de Florii, pe 9 aprilie 2023, la orele 14:00.
Curatori: Irina Sava, Cristian Olteanu, Florian Mihăilescu.
Ziarul Ultima Oră este partener media al evenimentului.
Claudiu Victor Gheorghiu
