Anul 2013 – anul Gheorghe Zamfir? – Eugen BLAGA

Cînd te apropii de nai este ca și cum
ai ține în mînă o Psaltire,
o rugăciune sfîntă.
Gheorghe Zamfir

Într-o perioadă marcată, interminabil, de conflicte, de disoluții, de crize, de sărăcie, de un politic care nu-și găsește liniștea nici după mai bine de 20 de ani, cultura sau prezența ei în spațiul public se estompează. Face greu vizibile evenimente, e drept, puține, sau abandonează personalități, realizări culturale de excepție, care au promovat țara mai mult decît orice altă campanie orchestrată, pe bani mulți, de un politic acultural.
Din fericire, anul 2013 nu este un an electoral, deși, vai, nu se știe niciodată.
În acest, aparent, mai liniștit cadru, poate vom avea un răgaz în plus să ne aplecăm și spre alte evenimente decît cele politice.

Puțină lume a aflat pînă acum că în acest an se împlinesc 55 de ani de carieră mondială a celebrului nostru concetățean, a maestrului Gheorghe Zamfir.
Deși ne aflăm aproape de sfîrșitul primului trimestru din an, diriguitorii culturii, cei care au ocupat, fără just temei, un spațiu construit și dedicat în totalitate cărții, abandonînd, în folosul cui?, un sediu, și acela construit abuziv în templul satului românesc, nu s-au învrednicit (poate nici nu cunosc datele aniversării) să organizeze evenimente, programe naționale, care să omagieze cariera unică a artistului Gheorghe Zamfir.
Pentru că trebuie să se știe. Gheorghe Zamfir nu este numai un genial muzician. El mai este un miraculos artist plastic, lucrările sale fiind expresii vizuale ale opus-urilor muzicale, este și un talentat poet, edițiile bilingve publicate în România și Franța stînd mărturie. Mai este și un extraordinar scriitor de povești pentru copiii pe care-i iubește în felul său unic, povești umplute cu imagini culese din preajma sa, populate cu ființele dăruite de Dumnezeu nouă și cu natura pe care puțini o înțeleg și o iubesc ca el.
Puțină lume, chiar foarte puțină, își mai amintește, chiar în aceste zile în care noul Papă se așează pe scaunul Vaticanului, că, în anul 1988, Artistul a fost în două rînduri invitat la Vatican și a cîntat la mesa privată cu care Papa deschide, de obicei, slujba universală.
A cîntat susținut muzical de maestrul Sacchetti, organistul Vaticanului. A cîntat Ave Maria de Shubert și o Ave Maria compusă chiar de maestrul nostru. Pentru cariera sa unică, Papa i-a conferit medalia Vaticanului.
În zilele trecute, la 8 martie, la invitația oficialităților elvețiene, a susținut, în catedrala Sankt Peter din Zurich, un concert de excepție, interpretînd compoziții personale pe teme clasice, apoi muzică barocă și, evident, piesele care l-au consacrat, Hora staccato – de Grigoraș Dinicu și celebra, în toată lumea, Ciocîrlia.

De-a lungul celor 55 de ani de carieră, concertele în catedrale, domuri, biserici de pe cinci continente, au fost numeroase. De fapt, Gheorghe Zamfir a fost cel care a inventat, a deschis stilul nai-orgă. El a fost cel care a uimit lumea catolică intrînd în catedrale, avînd curajul să aducă folclorul în spații nevisate.
Au venit apoi compozițiile proprii, Mesa Păcii sau Simfonia Divină, care s-au adăugat, în concertele sale bisericești, temelor și stilurilor clasice.

Niciodată, însă, nu a cîntat în catedrale de la noi. A intenționat în anii trecuți să o facă în catedrala Sfîntul Iosif din București, dar un fost student, grăbit să scurteze drumul spre celebritatea dorită, a speculat intenția maestrului și a concertat acolo unde doar magistrul ar fi trebuit să deschidă drumul.
Însă, de foarte multă vreme, maestru și-a dorit să concerteze în celebra în toată lumea Biserică Neagră din Brașov.
O biserică construită, la început de secol XIV, în stil gotic, un stil cu care maestrul este familiarizat și pe care-l iubește , o biserică dotată cu una din cele mai performante orgi din Europa, la vremea construcției fiind chiar cea mai impozantă, cu cele 4000 de tuburi ale sale și cu cele patru manuale și 76 de registre, întreținută magistral de cei care administrează cea mai mare construcție sacrală din România.

Se pare însă că există piedici. Nu se știe de ce. Recent am văzut, în casa maestrului, fotografii. Cele care vor compune un album de excepție, în ediție de lux, și care va da imagine unei cariere unice.
În cîteva dintre ele am remarcat, părîndu-mi-se incredibile, imagini luate din turnurile catedralelor sau din elicopter, ale cozilor imense, întinse pe sute, poate mii de metri, ale celor care sperau să obțină un bilet. De fiecare dată, ca și recent în Elveția, lumea dorește să-l asculte în lăcașuri sfinte.
Cerem, rugăm administratorii Bisericii Negre să accepte regalul pe care Gheorghe Zamfir l-a pregătit pentru toți iubitorii muzicii sale din țară sau din afara ei, pentru că evenimentul va aduce, cu siguranță, împătimiții muzicii sale, din toată Europa, așa cum se întîmplă la concertele sale fie din Elveția, Italia, fie din Israel, Canada, Danemarca, de peste tot.

Și mai îndrăznim, cu respect, să cerem celor care se află acum la cîrma Ministerului Culturii ca, pentru toți cei 55 de ani de carieră universală ai maestrului, anul 2013 să fie declarat Anul Gheorghe Zamfir, anul celui din urmă genial al țării.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.