Aprilie în patru poeți
Poeții se nasc între lumi și istorie. Oameni aparent simpli, uneori plini de tandrețe, alteori de tristețe, atenți la nevăzutele idei și senzații cu care ne înconjoară universul și înzestrați cu o sensibilitate aparte, trăitori și naratori ai vremurilor istorice în care se calcă mereu pe cadavre, poeții lasă o amprentă proprie printr-un limbaj unic.
Rostindu-le numele, e modul nostru de a-i păstra aproape și de a împărtăși, cu discreție, profunzimea ideilor pe care le aduc creațiile lor.
Luna a patra merită a fi evocată în literatura română prin numele a patru poeți, irepetabili.
Ion Vinea (pseudonimul literar al lui Ioan Eugen Iovanache), născut pe 17 aprilie 1895 la Giurgiu, a studiat dreptul la Bucureşti şi Iaşi.
A publicat masiv în presa vremii, devenind unul dintre cei mai temuţi polemişti şi pamfletari, alături de Tudor Arghezi şi N. D. Cocea.
La numai 17 ani, împreună Tristan Tzara şi Marcel Iancu, fondează revista „Simbolul”, în care debutează cu poezie. Aflat mereu în vecinătatea mișcării literare de avangardă, a fost un poet simbolist și suprarealist.
În 1922 fondează „Contimporanul”, ce va dăinui, până în 1932, ca promotor al constructivismului.
În 1930, Ion Vinea preia din mers cotidianul „Facla”, cesionat de N. D. Cocea, spre a-l duce până în 1940, anul suspendării publicaţiei. La scurt timp după instalarea comuniștilor la putere în România, dintr-un ziarist de mare clasă, jurnalistul Vinea devenea un proscris și, refuzând cu încăpățânare să se înscrie în partidul unic și neclintit în atitudine, a fost nevoit, ca să supraviețuiască, să fie pe rând ghipsar, hamal, magazioner și „sclav literar”.
Circumstanțele, neîncrederea avangardistului de altădată au întârziat editarea în volum a poeziilor sale.
Datorită stăruințelor partenerei sale de viață, scriitoarea H. Y. Stahl, volumul apare sub titlul „Ora fântânilor” la Editura pentru Literatură, în 1964, în chiar ziua morții lui Ion Vinea, care apucă să vadă doar semnalul.
„De miresme aerul e greu
În mai
Precum uleiul sfânt,
De muzici parcurile metropolis
Se leagănă
Ca o cireadă migrătoare
De elefanţi
Prin dunele natale.
Treci, gând, printre culorile ce ţipă
Odată cu viorile în grădini
Şi tăvăleşte-te ca o pisică
În artă, în cupe, în fraze şi venin,
Prin flora tropicală de afişe,
În grădina fântânilor,
În vise
Şi în rufe vaporoase de batistă.”
(„Cosmopolis”)
Prieten cu Vinea, născut la un an și o zi diferență, Tristan Tzara (numele real Samuel Rosenstock) s-a născut pe 16 aprilie 1896 la Moinești.
A fost desenator, fotograf, poet. În timpul Primului Război Mondial, mulți scriitori, pictori, plasticieni, fotografi europeni, revoluționari sau anarhiști, și-au părăsit țările de origine și s-au stabilit în Elveția, țară neutră.
Mulți s-au alăturat grupării de divertisment artistic inițiată de poetul german Hugo Ball, până când, conform legendei, în 1916, aflat la Zürich în cafeneaua „Cabaret Voltaire”, Tristan Tzara creează un nou curent de avangardă: dadaismul, împreună cu Richard Hülsenbeck, Hans Arp, Marcel Iancu, Francis Picabia, Marcel Duchamp, Max Ernst.
Dadaismul, asociat unui negativism declarat – „pentru că DADA se îndoiește de tot”– cultivă neprevăzutul, arbitrariul total, abolirea formelor convenționale. Încet, dar sigur, DADA a prins rădăcini în vestul Europei, transformându-se într-o stare de spirit care a schimbat destinul artei mondiale.
„Pentru a face o poezie dadaistă
Luaţi un ziar.
Luaţi o pereche de foarfeci.
Alegeţi din ziar un articol care să aibă lungimea pe care vreţi să o daţi poeziei voastre.
Decupaţi articolul.
Taiaţi cu grijă toate cuvintele care formează respectivul articol şi puneţi toate aceste articole într-un săculeţ.
Agitaţi-l încetişor.
Scoateţi cuvintele unul după altul, dispunându-le în ordinea în care le veţi extrage.
Copiaţi-le cuviincios. Poezia vă va semăna.
Şi iată-vă un scriitor infinit de original şi înzestrat, cu o sensibilitate încântătoare, deşi, se înţelege, neînţeleasă de oamenii vulgari.”
(„Ca să faceți un poem dadaist”)
Magda Isanos, născută pe 17 aprilie 1916 la Iași, a fost avocată, poetă, prozatoare, publicistă și traducătoare.
Copilăria și apoi întreaga viață i-au fost marcate de consecințele unei boli care decima România după război: la un an și șase luni s-a îmbolnăvit de poliomielită, fiind salvată datorită grijii mamei sale.
În anul 1938 s-a căsătorit cu scriitorul Eusebiu Camilar, unul dintre cei mai originali traducători ai operei lui Ovidiu și, în același an, devine licențiată în drept.
Avocată în Baroul din Iași, își publică versurile în mai multe reviste ale vremii.
În martie 1944, soții Camilar pleacă în refugiu, iar câteva luni mai târziu, casa din Iași le este distrusă în urma unui bombardament, pierzându-se, astfel, și manuscrisele celor doi.
Volumul „Poezii”, apărut în 1943, este singura culegere antumă, incluzând 38 de titluri. Spre deosebire de lirica feminină de până atunci, poeta are o voce distinctă, într-o rostire închegată, ce unifică iubire și maladie, cotidian cu accente de note sociale, maternitate și conștiința morții, anxietăți și nostalgii.
„Cânt ca privighetorile oarbe.
Nu ştiu, eu sorb cântecul sau el mă soarbe.
Atât de sus ne-nălțam câteodată…
Sufletu-mi arde de-o flacără înfricoşată. (…)
Cântecul e-n mine ca-n voi tăcerea;
îi bănuiesc uneori puterea,
însă nu ştiu nimic şi mă-nchin smerit
îngerului lângă mine ivit.”
(„Cânt”)
Ștefan Augustin Doinaș (pseudonimul literar al lui Ștefan Popa) s-a născut la 26 aprilie 1922 în Cherechiu (Arad). Licențiat în litere și filosofie, i-a avut ca profesori pe Lucian Blaga, Liviu Rusu, D.D. Roșca și a făcut parte din „Cercul Literar” de la Sibiu, alături de Ion Dezideriu Sîrbu, Ion Negoițescu, Radu Stanca, Eugen Todoran.
Condamnat în 1957 la un an de închisoare „pentru omisiune de denunț”, i se interzice să reintre în viața literară până în 1963, când se angajează la revista „Lumea”.
Intră apoi în redacția revistei „Secolul XX”, al cărei director devine în ultimul deceniu de viață. A fost poet, eseist, dramaturg, traducător, membru al Academiei Române, doctor honoris causa al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
A publicat 13 volume de poezii, o piesă de teatru, critică literară și traduceri din Dante, Goethe, Hoelderlin, Mallarmé, Valéry, Papini, Nietzsche.
„Admirabil:
voi zidi
şi eu
pulberea şi-adevărul,
în lacrima incunabulelor
am s-ating zorile.
Sunt schimbul trei
al Vandaliei,
stilul delfin!
Aşteptaţi-mă doar o clipă:
să aşez capul Sfinxului
într-o vază…”
(„Ștafeta”)
Silvana Cojocărașu