Armonii pascale la Palatul Mogoșoaia

 

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi Asociatia Culturală Pro Valores vă invită la deschiderea ediției a VIII-a a Mogoșoaia ClasicFest, eveniment de tradiție găzduit de Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia.

 

Duminică 21 aprilie 2019, de la ora 18, sub genericul “Armonii Pascale”, actrița Lamia Beligan și multi-instrumentistul Nicolae Szkely vor realiza un spectacol de intensă emoție, în care poezia religioasă se va îmbina cu sonoritățile aranjamentelor muzicale realizate la nai, duduk, ney, kawala egipteană, caval sau flaut de bambus.

 

Locul de desfășurare al spectacolului este pe de o parte inedit, iar pe de altă parte încărcat de semnificații: în Galeria Cuhnia, în mijlocul expoziției de icoane ortodoxe, mozaicuri și miniaturi în tehnică bizantină ANASTASIS, lucrări de un rafinament aparte realizate de cunoscuți pictori iconari din România și de la Sfântul Munte Athos, Grecia.

 

Accesul este liber și se face pe bază de invitație, care poate fi obținută scriind pe adresa: asociatiaprovalores@gmail.com

 

Lamia Beligan a absolvit Academia de Teatru și Film București, promotia 1990, clasa profesorului Ion Cojar. A debutat la Teatrul National din Craiova, cu rolul Honey din “Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee. Acum este actrita a Teatrului National din Bucuresti. În 2017 – 2018  a obtinut mari succese în spectacolele:  Vivien Leigh: Ultima Conferință de presă, Două pe față, două pe dos și Sinucigașul. A fost distinsă cu: Premiul Fundaţiei Silvia Popovici pentru cea mai bună actriţă a anului 1998; Leul de Argint pentru filmul “Hotel de lux” în regia lui Dan Piţa, rolul Marta, 1992; Premiul de interpretare pentru rolul Gwendolline din comedia muzicală după piesa „Bună seara, domnule Wild”, la Festivalul Internaţional de la Liverpool, 1990; Medalia Meritul Cultural conferită de preşedintele României.

 

Nicolae Szekely a câştigat în 1987 locul I la Festivalul Naţional de Chitară Clasică de la Sinaia. După 1988 se stabileşte în Hunedoara. În anii 90 organizează festivalul „Zilele Chitarei Clasice”. Lutierul Gyorgy Lorinczi din Tg Mureş îi deschide apetitul pentru instrumente deosebite: vihuela şi lăuta, instrumente care îi acaparează întreaga pasiune pentru muzică. Este activ la festivalurile medievale din ţară şi participă la un master-class cu Hopkinson Smith, care îi dezvăluie din tainele tehnicii speciale a acestor instrumente. A susţinut recitaluri de muzică renascentistă la: Cetatea Neamţului, Castelul Corvinilor, Biserica Fortificată de la Biertan, Casa de Cultură a Studenților din București, Cetatea Râșnovului, Turnul Bastionului din Cluj, Biserica Evanghelică Mediaș. În anul 2017 a fost protagonistul Turneului National “Muzica Palatelor Romaniei”, ediția a V-a.

 

Următoarele manifestări din cadrul Mogoșoaia ClasicFest ediția a VIII-a vor avea loc duminică 5 mai 2019. De la ora 17, pianista Mădălina Pașol va aduce un omagiu celui mai mare pianist român prin reinterpretarea lucrărilor cântate de Dinu Lipatti, în ultimul său recital din 16 septembrie 1950, de la Besançon. Apoi, de la ora 18, Olivia Iancu și Claudiu Lobonț, sub genericul “Meraviglia”, se vor transforma în adevărați arheologi sonori, interpretând la theorbe opusuri din secolele XIV – XVIII, semnate de: Francesco LANDINI, Giovanni ZAMBONI-ROMANO, Adam FALKENHAGEN, Valentinus BAKFARK, Georg Friedrich HANDEL sau Giovanni Girolamo.

 

Toate spectacolele din cadrul Mogoșoaia ClasicFest sunt caritabile, fondurile strânse prin donații la manifestările amintite fiind destinate campaniei “Viitorul artei”, având ca scop sprijinirea tinerilor muzicieni foarte valoroși.

 

Amănunte pe: www.asociatiaprovalores.ro

 

Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului și Asociaţia Culturală “Pro Valores”.

 

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Bucureşteni.ro, Calendar evenimente, Observator cultural, Agentia de carte, Radio Trinitas, JurnalMM.ro, Romania pozitivă, Roportal.ro, Artindex, Historia, Modernism, DCNews, Bucharest Cultural Events, UZP.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.