„ARRIVEDERCI ROMA” – graţie, fineţe şi exuberanţă italiană cu tenorul ŞTEFAN von KORCH şi invitaţii
O seară de grație, finețe dar și exuberanță italiană a cuprins publicul la concert Arrivederci Roma.
Diversitatea repertoriului și finețea interpretărilor au fost elementele definitorii ale serii ce i-a adus adus aproape de spectatori pe tenorul Ștefan von Korch – gazda și coordonatorul stagiunii Musical Extravaganza și pe soprana Oana Maria Șerban, magistral acompaniați la pian de Alexandru Burcă.
Programul serii a trecut de la piese, poate, în premieră pentru România, ca suavele „Vaghissima Sembianza,” „Vanne, o rosa fortunata” de Belinni, sau tenebroasa”Nebbie,” la mereu încântătoarele „Funiculi Funicula” sau „O Sole Mio.”
Pianistele Mara și Bibi Burcă au fermecat publicul prin gingășie dar și prin complexitatea repertoriului.abordat, la doar 13 și respectiv 10 ani, iar întreaga seară s-a încheiat cu celebra „Brindisi” din Traviata, care a pus punct stagiunii curente Musical Extravaganza.


Aceasta se va relua, pe 14 septembrie, la TNB Sala Studio cu mult așteptatul „Duel al Tenorilor” și va continua astfel:
„Duelul Tenorilor” – 14 septembrie – Teatrul Naţional – Sala Studio
„Granada” – 23 octombrie – Teatrul de Revistă Constantin Tănase – bilete în curând
„Invitaţie la Vals” – 6 noiembrie – Bucureşti, Teatrul Constantin Tănase
„Invitaţie la Vals” – 8 noiembrie – Filarmonica Sibiu – Sala Thalia
„Invitaţie la Vals” – 12 noiembrie – Filarmonica Oltenia Craiova
„Invitaţie la Vals” – 15 noiembrie – Palatul Cultural – Filarmonica Arad
„Invitaţie la Vals” – 22 noiembrie – Filarmonica Paul Constantinescu – Ploieşti
„Zaraza” – 25 noiembrie – Sala Dalles
„Christmas Extravaganza” – 18 decembrie – Teatrul de Revistă Constantin Tănase
„CARMINA BURANA ” – 21 februarie 2027 – Sala Palatului
