Artele noi întâlnesc tradițiile vechi la Festivalul ICon Arts Transilvania

Unul dintre cele mai longevive evenimente dedicate artelor contemporane din România, ICon Arts, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul XV. Peste 150 de artiști din întreaga lume se întâlnesc aici an de an, dezvoltând un laborator de creație unic în peisajul internațional.

Muzicieni, coregrafi, dansatori, actori, artiști multimedia își unesc experiențele profesionale și calitățile umane pentru căutarea de noi limbaje artisice, fie că vin la ICon Arts să predea, să învețe, să performeze sau pentru toate acestea la un loc.

Festivalul ICon Arts (International Contemporary Arts), ediția 2017, se va desfășura în perioada 22 – 29 iulie în satele cu biserici fortificate din Sudul Transilvaniei: Alma Vii, Richiș, BiertanMălâncrav, dar și la Filarmonica din Sibiu, oferind un program care îmbină artele noi cu tradițiile vechi.

Evenimentul cuprinde în timpul zilei Academia ICon Arts, dedicată artiștilor profesioniști, găzduind masterclass-uri pentru diferite ramuri ale artei contemporane. Iar, la ceas de seară, ICon Arts devine Festivalul în cadrul căruia vor fi prezentate artele noi, recent ieșite din laboratorul de creație, și, nu oricum, ci în ambientul natural al colinelor Transilvaniei, al cetăților și conacelor vechi, altături de tradiții și gastronomii locale. Toate acestea sunt reunite sub un nou concept: „Sezătoarea postmodernă”.

Primul eveniment se va desfășura sâmbătă, 22 iulie, la Alma Vii, localitate ce datează din secolul XV. Evenimentul va avea loc în incinta bisericii fortificate și va cuprinde de la ora 16:00 la 19:00 un program dedicat meșteșugurilor și gastronomiei locale, la Centrul de Interpretare a Culturii Tradiționale Alma Vii.  Ziua se încheie printr-o proiecție-eveniment: Cine-concert – proiecția filmului Träume non Träume – Hans Richter cu muzică live a  grupului CelloFun. Radu Rădescu este autorul conceptului, iar invitată va fi Irina Margareta Nistor – „The Voice”.

Programul complet ICon Arts Transilvania poate fi consultat pe site-ul www.iconarts.ro. Intrarea va fi liberă la toate evenimentele Festivalului, recomandată fiind rezervarea în prealabil a locurilor la adresa reservations@iconarts.ro

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.