Asistații social au costat statul român în luna mai 2018 peste 50 de milioane de lei
Suma totală plătită în mai 2018 de statul român pentru ajutorul social (venit minim garantat) depăşeşte 55,76 milioane de lei, valoarea medie fiind de 272,01 lei de persoană, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).
În mai 2018, au beneficiat de acest ajutor social 205.007 persoane. Cei mai mulţi beneficiari erau înregistraţi în judeţele Dolj – 12.860 persoane, Bacău – 10.337 persoane, Buzău – 10.261 şi Galaţi – 9.243.
La finele lunii mai 2018, erau suspendaţi de la plată 19.614 beneficiari, cei mai mulţi din Dolj – 1.857, Botoşani – 1.107 şi Buzău – 938.
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj – 336,77 lei, Braşov – 326,17 lei şi Mureş – 311,46 lei.
De asemenea, în mai 2018, au fost efectuate alte plăţi (restanţe, reluări în plată, plăţi neachitate, corecţii etc.) în contul acestui ajutor în sumă de 195.180 lei.
Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare.
Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.
Sursa: AGERPRES