Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Asociația Editorilor din România: Lăsați-ne să muncim!

Asociația Editorilor din România solicită Guvernului României să renunțe urgent la modificările aduse declarației 600, aferentă veniturilor obținute din activități independente. În actuala formulă, consacrată de OUG 79/2017, declarația 600 se constituie într-o corvoadă pentru cei care realizează venituri ocazionale – prin cesiunea drepturilor de autor, încasarea de dividende etc. – obligându-i să plătească, în avans, impozite pentru venituri ce încă nu au fost realizate și nici nu e cert că vor fi realizate în 2018.

Mediul editorial este compus, în majoritate covârșitoare, din întreprinderi mici și mijlocii care transferă drepturi de proprietate intelectuală de la autori, traducători, ilustratori, graficieni etc. Modificările aduse Codului Fiscal în ultimele 6 luni, între care amintim la loc de frunte episoadele ”split TVA” și, acum, ”declarația 600”, au obligat toți actorii acestei piețe să aloce importante resurse financiare și umane pentru a înțelege și a se conforma acestor proiecte.

În loc să publicăm cărți, cu toții – editori, scriitori, traducători etc. – am fost siliți să ne însușim prevederile unor măsuri fiscale care fie nu au mai fost puse apoi în practică în forma anunțată inițial (mecanismul ”split TVA”), fie se dovedesc lipsite de substanță atunci când sunt testate în realitate – cum este cazul declarației 600, în noua sa formă.

Amintim că acest ultim document trebuie depus până pe 31 ianuarie la administrațiile fiscale și că el obligă pe cei care au realizat venituri din acest tip de activități – esențiale în procesul editorial – să achite în avans statului 8.000 de lei cu titlu de impozit pentru câștigurile care ar urma să fie încasate în 2018! Fără ca pentru aceste venituri, prin esența lor ocazionale, să existe certitudinea că vor fi realizate cu adevărat. Un scriitor, un traducător, un ilustrator nu pot fi ști că munca lor va fi integrată într-o carte decât după ce au contractul de editare semnat, însă statul le solicită să plătească în avans impozite pentru un venit care este, la acest moment, unul potențial. Nici măcar proiectul de ordonanță anunțat de Ministerul Finanțelor Publice, prin care se prorogă termenul de depunere al declarației 600 nu poate fi suficient, de vreme ce nu rezolvă principala problemă, anume mecanismul perfid de penalizare a celor care au curajul să se avânte în întreprinderi culturale.

Această măsură nu are niciun efect benefic pentru vreunul dintre actorii mediului editorial,  dar poate fi privită ca o pedeapsă impusă prin forța dreptului inclusiv pentru cei care se încăpățânează să mai muncească pentru piața de carte românească, cea mai mică din întreaga Uniune Europeană! Asta tocmai în anul Centenarului Marii Uniri, în care rolul culturii în ”desăvârșirea unității naționale” este amintit cu obstinație în discursurile politice.

Propunem Guvernului României și Ministerului Finanțelor Publice să revină la forma anterioară a declarației 600, care nu prevedea plata niciunei sume în avans și, în general, să demonstreze mai multă cumpătare în anunțarea de modificări ale cadrului fiscal care vizează și domeniul culturii.

Sursa: Amos NEWS

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=90310

Publicat de la data Ian 26 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, EDUCATIE, EDUCAȚIE&ȘTIINȚĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-02-2018 Ora : 23 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 23:15 si 05:15 In zona : Județul Caraş-Severin; Se vor semnala : intensificări ale vântului care la rafală vor depăși local 60...70 km/h, iar la peste 1700 m peste 80 km/h.
  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 19-02-2018 Ora : 14 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 19 februarie, ora 22 – 21 februarie, ora 10 Zonele afectate : conform textului. Fenomene : conform textului; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 19 februarie, ora 22 – 21 februarie, ora 10Fenomene vizate și zone afectate: intensificări ale vântului […]

20 februarie 2018, 5:52
 

NE
Noros
-1°C
18 km/h
Perceput de temperatură: -8°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 74%
Vânt: 18 km/h NE
Rafale de vânt: 18 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:08
Apus: 17:51
Prognoza 21 februarie 2018
Zi
 

ENE
Zăpadă
4°C
Vânt: 14 km/h ENE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

ENE
Cer noros
0°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team
Mobile application powered by Make me Droid, the online Android/IOS app builder.