Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Asociaţia Umanistă Română solicită Parlamentului schimbarea legii învăţământului

Publicat: miercuri, 22 mai 2013

   Asociaţia Umanistă Română este îngrijorată de efectele negative asupra elevilor a îndoctrinării religioase din şcoli care a contribuit, în ultimii 20 de ani, la scăderea calităţii învăţământului din România şi la dezvoltarea unor percepţii neştiinţifice şi intolerante în rândul unui număr mare de tineri, conform studiilor prezentate în presă, se arată într-un comunicat remis presei. Asociaţia cere Parlamentului să modifice Legea Învăţământului astfel încât orele de religie să nu mai fie predate în şcolile publice într-un mod confesional, ci într-un mod echidistant.

Iată conţinutul acestui comunicat:

           ” Prezentarea unei discipline care să includă istoria religiilor şi prezentarea unor elemente culturale şi morale importante specifice mai multor religii va fi un prilej pentru elevi să înţeleagă mai bine atât religiile din familiile lor, cât şi contextul general religios din ţara noastră, din Europa şi din lume.

            De altfel, Recomandarea nr. 1720 (din anul 2005) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei prevede, printre altele ca orele de religie:

            14.2. să includă, cu totală imparţialitate, istoria principalelor religii, precum şi opţiunea de a nu avea nici o religie;

14.3. să le ofere elevilor cunoştinţe care să le permită să fie în siguranţă faţă de susţinătorii unei practici religioase fanatice;

14.4. să nu treacă dincolo de graniţa dintre cultură şi practicare a unei religii, chiar şi în situaţia unei ţări în care există o religie de stat. Scopul nu este acela de a inocula o credinţă anume, ci acela de a îi face pe copii să înţeleagă de ce religiile sunt surse de credinţă pentru milioane de oameni;

Cu toate acestea, în România încă se simte puternic prezența intoleranței religioase, o intoleranță cultivată în rândul tinerilor din timpul copilăriei și, mai ales, în timpul anilor de școală, prin intermediul predării disciplinei religie la orele de curs. Astfel, s-a ajuns ca un procent mare de români să considere că cei ce critică religia ortodoxă ar merita să fie pedepsiți penal. Prin aceste mentalități, se suprimă dreptul la libertatea de exprimare, dar și libertatea religioasă la care fiecare cetățean este îndreptățit. De asemenea, Asociația Umanistă Română consideră predarea religiei în școli la nivel confesional și nu informativ unul dintre motivele pentru care o parte din români au o imagine eronată despre lumea ce ne înconjoară (de exemplu, credința că soarele se învârte în jurul Pământului, credința că te poți îmblnăvi de HIV/SIDA dacă doar bei apă după o persoană infestată etc).

Așadar, plecând de la convingerea că în România este necesară o schimbare la nivel de percepție și mentalitate, Asociaţia Umanistă Română organizează cea mai mare conferinţă umanistă care a avut loc vreodată în Estul Europei, duminică, 25 mai 2013, începând cu ora 10.00, la Palatul Parlamentului – Sala C.A Rosetti.

Vor veni în România, cu acest prilej, numeroși reprezentanţi ai celor mai importante organizaţii umaniste din lume, iar printre vorbitori se numără celebrii PZ Myers, Richard Wiseman, Boris van der Ham şi Andrew Copson.

            PZ Myers este un biolog evoluţionist american al cărui blog, www.pharyngula.com, a fost declarat de către revista Nature cel mai bun blog ştiinţific din lume.

Richard Wiseman este un renumit profesor britanic care demască pretinse fenomene paranormale.

Boris van der Ham este un fost deputat olandez, care şi-a recunoscut deschis orientarea homosexuală, şi un promotor al egalităţii în drepturi şi al înlăturării legilor anti-blasfemie.

Andrew Copson este Directorul Executiv al British Humanist Association şi editorialist pentru New Humanist, The Guardian şi New Statesman şi va vorbi la Bucureşti despre căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Vor mai lua cuvântul Sonja Eggerickx, preşedinta International Humanist and Ethical Union şi Pierre Galand, preşedintele European Humanist Federation. Aceste două organizaţii umaniste internaţionale îşi vor desfăşura Adunările Generale anuale la Bucureşti, pentru prima dată într-o ţară fost comunistă.

            Conferinţa de sâmbătă, 25 mai, de la Palatul Parlamentului, va fi moderată de către preşedintele Asociaţiei Umaniste Române, Cezar Maroti.

            Biletele pot fi achiziționate online pe site-ul www.eventim.ro, în rețeaua de magazine partenere Eventim: Germanos, Vodafone, Orange, Domo, Cărtureștiși Humanitas sau telefonic la 1951. Prețul biletului este de 70 RON și include, pe lângă intrarea la eveniment, și masa de prânz alături de delegații umaniști internaționali.

Asociaţia Umanistă Română a făcut eforturile financiare necesare pentru acoperirea principalelor costuri ale conferinţei şi anunţă, cu acest prilej, că pentru acei ce nu au posibilitatea să îşi procure biletul de 70 RON și nu doresc să participe la masa de prânz, intrarea la evenimentul de sâmbătă se va face pentru suma de 20 RON ce poate fi plătită la faţa locului. Pentru accesul în Palatul Parlamentului va fi nevoie ca participanţii la conferinţă să deţină asupra lor un act de identitate.”

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=6817

Publicat de la data mai 22 2013. Categorii ȘTIINȚĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

19 noiembrie 2018, 1:53
 

NE
Rafale
0°C
14 km/h
Perceput de temperatură: -8°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 14 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:17
Apus: 16:45
Prognoza 20 noiembrie 2018
Zi
 

ENE
Predominant înnourat
3°C
Vânt: 11 km/h ENE
Rafale de vânt: 18 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

ENE
Ploaie
0°C
Vânt: 14 km/h ENE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 18-11-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBENInterval de valabilitate: 18 noiembrie, ora 22 - 19 noiembrie, ora 10Fenomene vizate: precipitații în general moderate cantitativ - ninsori, apoi […]

Loto

Horoscop

  • 150.419 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team