Austeritate, dar nu pentru dulăi

Cei mai mulţi dintre români simt pe pielea lor căţara trece printr-o perioadă de austeritate, de sărăcie şi neajunsuri, lucru confirmat şi de Guvern, prin măsurile din ultima vreme, aflate în contradicţie cu evaluările şi previziunile sale optimiste.

Recenta ordonanţă prin care se limitează creşterea salariilor – la prima vedere în mod justificat – în cazul regiilor şi societăţilor cu capital de stat este doar un ultim exemplu. Dar şi fără aceste noi măsuri, cea mai mare parte a populaţiei se află la un nivel de pauperizare fără precedent în aeşti ultimi ani.

O spun chiar statisticile oficiale, care relevă că cea mai mare parte a veniturilor sunt destinate alimentelor: circa 60 la sută faţă de, să zicem, Bulgaria, unde ponderea lor nu trece de 45 la sută.

Să adăugăm cheltuielile împovărătoare pentru întreţinere, energie electrică, combustibili, transporturi (la care, în ultimele zile, tarifele s-au dublat) şi avem o imagine mai exactă a ceea ce înseamnă traiul zilnic pentru o familie.

Nu-i de mirare că mobiditatea şi mortalitatea au crescut alarmant, că populaţia scade, că s-a ajuns din nou acolo unde credeam că numai comunismul poate împinge o ţară: la afectarea potenţialului său biologic.

În loc să ia act că s-a ajuns la fundul sacului şi – pentru mulţi – chiar la capătul răbdării, se încearcă în continuare eludarea realităţii, se aruncă sloganuri bune pentru o societate sănătoasă economic, cum a fost recentul îndemn prezidenţial adresat muncitorilor de a cere singuri reducerea salariilor. Altfel spus, li s-a cerut să-şi pună singuri frânghia de gât, săpunul urmând, probabil, să fie repartizat prin sindicate.

În orice ţară civilizată, când se ajunge într-un asemenea moment de austeritate, puterea se gândeşte la măsuri care să împartă în mod judicios, moral, povara sărăciei, costurile crizei.

Cu atât mai mult acolo unde la putere se află guvernări social-democrate. Dar este vorba de guverne care ţin la doctrina lor, care îşi respectă promisiunile făcute în faţa populaţiei.

Prima sursă de echilibrare social-economică este impozitarea progresivă a veniturilor, începând cu cele foarte mari. Ceea ce nu este cazul guvernului Văcăroiu, care se revendică, şi el, de la social-democraţie.

De fapt, actualul guvern a constinuat să împroprietărească prin jaf o superclasă de profitori ai revoluţiei, care, la rându-le, susţin financiar oamenii lor de paie din guvern şi din partidul-mamă.

La fel de sfidătoare, într-un asemenea moment critic, sunt cheltuielile nesăbuite, de lux, din banul public, pentru limuzine de import, pentru mobilier stil, pentru turism oficial de-a lungul şi de-a latul lumii, pentru cohortele de bodyguarzi, pentru protocoale şi recepţii fastuoase, pentru toate fasoanele celor care au pus mâna pe pâine şi cuţit.

Cum este admisibil ca, în vreme ce drămuieşte salariile profesorilor şi medicilor, Camera Deputaţilor să-şi voteze un buget de 113 miliarde lei, adică de două ori şi jumătate mai mare decât cel din anul precedent, pentru a face terenuri de tenis la Casa Poporului şi a-i umple încăperile cu kitsch-uri de care s-ar fi jenat până şi Ceauşescu?

Cum este posibil ca Parlamentul şi Guvernul  să aloce sute de milioane pentru a se dota cu automobile ultimul strigăt, de parcă n-ar fi guvernanţi peste o ţară aflată la limita suferinţei, ci ar fi şeicii ereditari ai unor ţinuturi opulente?

Cinismul şi parvenitismul dau armătura politicii de cadre în Palatul Victoria, unde, spre a se umple cu ceva gura clienţilor politici, s-au creat posturi de directori fără direcţii, secretariate de stat pentru activităţi ce puteau fi date şi unui serviciu, s-au inventat o mulţime de instituţii paralele, de agenţii cu rang de ministere ce se bat cap în cap şi până la urmă nu ştiu ce au de făcut.

O astfel de agenţie, cea de restructurare, recunoştea zilele trecute că nu a realizat nici un sfert din activitatea ce-i revenea în acest domeniu esenţial.

Aceasta tocmai pentru că atribuţiile sale sunt amestecate şi încurcate cu cele ale Agenţiei de privatizare, ale celei de dezvoltare, ale consiliului pentru reformă, ale Ministerului Industriei şi ale Guvernului, ale Fondului Proprietăţii de Stat şi Fondurilor Proprietăţii Private – structuri peste structuri, care se dovedesc a nu avea alt scop decât a crea posturi şi sinecuri – gen scandaloasa indemnizaţie AGA – pentru oamenii partidului de guvernământ şi tovarăşii lor de drum, care p duc tot mai bine, pe măsură ce majoritata populaţiei se apropie de pragul disperării.

Clasa puternicilor zilei ar vrea să eternizeze un asemenea model, puternic polarizat social-economic.

Tipic model sud-american. De aceea şi austeritatea pe care o instituie nu este pentru ei. Nu este pentru dulăi!

(15 aprilie 1995)

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.