Autorizația de Călătorie Electronică pentru intrarea în Canada, utilizabilă de la 1 mai
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că, începând de luni, 1 mai, este posibilă intrarea în Canada sau tranzitarea acestui stat, pe calea aerului, în baza unei Autorizații de Călătorie Electronice (Electronic Travel Authorization – eTA), fără a mai fi nevoie de viză.
Această autorizație poate fi utilizată doar de către cetățenii români care au deținut, în ultimii zece ani, o viză de rezidență temporară în Canada și cei care dețin, în prezent, o viză valabilă care permite intrarea în SUA (non-immigrant visa).
MAE menționează că, în baza eTA, cetățenii români pot intra pe teritoriul Canadei, pentru o perioadă de maxim șase luni, doar dacă scopul șederii este unul din următoarele: turism sau vizită (vizitarea rudelor/prietenilor sau prospectarea oportunităților de derulare a afacerilor).
Pentru obținerea eTA, MAE recomandă accesarea următorului link: http://www.cic.gc.ca/english/helpcentre/questions-answers-by-topic.asp?st=16.7.2.
Aplicația va fi disponibilă pentru cetățenii români, luni, de la ora 16,00 (ora României).
„Nu aveți nevoie de Autorizație de Călătorie Electronică dacă ați obținut, deja, o viză de intrare în Canada și aceasta este încă valabilă. Eliminarea obligativității deținerii unei vize nu se aplică cetățenilor români care doresc să muncească sau să studieze în Canada. În aceste situații este necesară, în continuare, obținerea unei vize, conform reglementărilor canadiene”, a menționat MAE.
Taxa pentru obținerea Autorizației de Călătorie Electronice este de șapte dolari canadieni și trebuie plătită în momentul completării aplicației online. În acest sens este necesar un card valabil de tipul: VISA, MASTERCARD, AMERICAN EXPRES sau card de debit de tipul Visa Debit, JCB, Interac.
„Nu depășiți perioada de ședere legală de șase luni, altfel riscați să primiți un ordin de îndepărtare de pe teritoriul Canadei și să întâmpinați dificultăți în obținerea unei noi Autorizații de Călătorie dacă doriți să reveniți pe teritoriul Canadei. Respectați legislația canadiană și nu modificați scopul declarat al călătoriei, în caz contrar Autorizația de Călătorie Electronică poate fi suspendată”, a atenționat MAE.
Potrivit aceleiași surse, cetățenii canadieni nu pot aplica pentru obținerea eTA (aspect valabil în cazul persoanelor cu dublă cetățenie). Cetățenii care se deplasează în Canada însoțiți de mai mulți copii minori trebuie să completeze câte un formular în vederea obținerii eTA pentru fiecare dintre aceștia.
Pentru obținerea de informații detaliate referitoare la eTA, MAE recomandă accesarea secțiunii: „Sfaturi, alerte de călătorie/Condiții de călătorie/Canada” de pe pagina de web: https://www.mae.ro/travel-conditions/3678#850.
Informații utile cu privire la modalitatea de utilizare a portalului „eTA”, precum și alte actualizări periodice cu privire la acest subiect, pot fi obținute de pe pagina de facebook a Departamentului Consular: https://www.facebook.com/DepartamentulConsular/.
Sursa: AGERPRES