Azi o plâng teatral și cei care ieri o-njurau pe furiș
nu-și dăduse doctoratul în râs
n-a-nvățat nici la teatru să râdă
râsul era darul cu care s-a născut
și cu care-ndulcea lumea hâdă
a fost într-o vreme frumoasă
și acum rămăsese nițel
n-o cunosc, dar intra des în casa-mi,
cu umoru-i desuet sau rebel
ai mei o-ndrăgeau fără graniți,
eu, cu reținerea mea,
dar n-am cum să nu recunosc
că Stela era chiar o stea
într-o lume cu râs interzis
într-o lume cu zâmbet zgârcit
umorul jucat al Stelei Popescu
a fost pretutindeni bine venit
în teatru avea și dușmani și invidii
destui i-ar fi pus un picior curmezis
azi o laudă și o plâng teatral
și cei care ieri o-njurau pe furiș
a murit o actriță a teatrului vesel
a murit fără să dea vreun semnal
a murit în singurătate
nu cum mor personajele, triumfal
de-aceea astăzi, în zi cernită,
mă simt, cum să zic, fără emfază, dator
să-i fac o reverență și să-i aduc omagiul
modestului – care sunt – spectator
Lucian Avramescu,
23 noiembrie 2017, Sângeru