Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Balanţa de plăţi: deficitul pe bunuri şi servicii a crescut cu 84%, s-a deteriorat semnificativ gradul de acoperire a datoriei pe termen scurt

Publicat: joi, 20 septembrie 2018

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele şapte luni din anul curent un deficit de circa 4,8 miliarde euro, cu aproximativ 16% peste cel consemnat în aceeaşi perioadă a anului precedent.

De reţinut, pe segmentul de bunuri şi servicii, creşterea soldului negativ a fost de 84% ( de la doar -1,5 miliarde euro până la 2,75 miliarde euro).

În timp ce schimburile de mărfuri cu exteriorul s-au soldat cu un rezultat mai slab cu un milliard de euro (simplificat, de la -6 miliarde euro la -7 miliarde euro), adică în linie cu înrăutăţirea de 16%, soldul tradiţional pozitiv pe segmentul de servicii a scăzut cu aproape şase procente, de la +4,6 miliarde euro la 4,33 miliarde euro.

Aşadar, odată cu reducerea capacităţii de a acoperi importurile de mărfuri cu exporturile realizate, s-a diminuat şi capacitatea de a acoperi o parte semnificativă din minusul rezultat pe baza serviciilor oferite.

Iar cifrele arată ceva mai puţin bine şi la transport (de la +2.097 miliarde la +2.024 milioane) şi la prelucrarea bunurilor aflate în proprietatea terţilor (de la +1.594 milioane euro la +1.510 milioane euro).

Articol integral pe cursdeguvernare.ro

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=103981

Publicat de la data sept. 20 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Economic.

Zona comentariilor

Meteo în țară

17 octombrie 2018, 1:03
 

NV
Senin
13°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 13°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 50%
Vânt: 4 km/h NV
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:33
Apus: 18:29
Prognoza 18 octombrie 2018
Zi
 

ENE
Înnourat
22°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

NE
Nori intermitenti
11°C
Vânt: 0 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 139.076 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team