Basarabia – exemplu în acceptarea vicisitudinii și a fărădelegilor sociale

Când este vorba de suferinţă, atunci ca model ar putea fi luată Basarabia, societate care cunoaşte din plin acest fenomen al existenţei. Este un exemplu viu care trezeşte compătimire şi nedumerire pentru tot ceea ce se petrece într-o societate, având în cadrul ei oameni de toate vârstele, oameni de conducere, oameni simpli cu o situaţie socială modestă şi extrem de modestă.

În societatea basarabeană se petrec lucruri care, cu adevărat, şochează şi impresionează opinia publică internaţională, în mod aparte impresionează prin faptul că în epoca modernă omul dintr-o ţară europeană s-ar putea confrunta cu foamea, element ce supune omul la suferinţă fizică şi mintală.

Iar neajunsurile materiale şi nedreptatea socială îl fac pe om să devină, într-adevăr, un sclav în existența umană. În cazul dat, s-ar crede că anume clasa dominantă ar fi acea care promovează şi provoacă în mod special dezvoltarea unui asemenea fenomen social. Cine ştie, urmează de văzut dacă aceasta este o provocare sau o intenţie vădită în a distruge un popor.

Foametea din anii 1946-1947 din Basarabia a fost provocată de regimul sovietic existent din acea perioadă, care a dorit să distrugă modelul tradiţional de viaţă a unui popor, astfel adevărul istoric al evenimentelor rămânând mereu un simbol al suferinţei umane.

Cauzele foametei, fiind multiple, în rezultat, au declanşat dispariţia prin moarte a peste 200 mii de oameni, iar a peste 350 mii de persoane au supravieţuit în stare de malnutriţie.

Adevărul dramatic al evenimentelor se suprapune cu acţiunile realizate de clasa de guvernare şi puterea totalitară a epocii respective. Așa fiind, putem spune că anume omul puterii este acea fiinţă umană care necruţător se răzbună pe concetăţenii săi. Conform faptelor reale, acelaşi om şi sistem al puterii a provocat dezastrul înspăimântător al deportărilor – consecinţele pactului Ribbentrop-Molotov fiind extrem de tragice pentru românii din Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţa şi sudul Basarabiei. În rezultat, în baza arhivelor, sute de mii de români basarabeni, victime a regimului existent, au fost deportaţi în Siberia şi Kazahstan în anii 1940’50.

Deci, realitatea istorică a omenirii încă o dată demonstrează că orice suferinţă menită unui popor este provocată de omul puterii ce administrează societatea respectivă. În aşa mod, suferinţele continuă şi se ţin lanţ în viaţa unui popor şi, în special, în soarta poporului român basarabean.

De necrezut, dar o asemenea realitate este prezentă şi în zilele noastre care domină existenţa unui popor. Este vorba de societatea basarabeană, poporul din R.Moldova – parte componentă din secolul XXI, care se confruntă cu probleme serioase de a supravieţui ca naţiune şi specie umană.

Este o realitate aparte unde victima proceselor istorice este acelaşi om muritor al societăţii basarabene ce-i este sortit să trăiască prin suferinţă. În pas cu problemele curente (sărăcie exagerată; nedreptate socială în limite de neconceput; corupţie la toate treptele de dezvoltare umană şi în toate domeniile de activitate publică, cu abateri grave de la moralitate; degradare umană, economică, culturală etc.) omul societății se confruntă cu clasa de guvernare care le-a subjugat complet viaţa şi identitatea în cel mai umilitor mod. Identitatea personală şi natională a poporului basarabean este îndobitocită atât de mult încât acesta nici nu sesizează care este drumul corect spre civilizaţie şi o dezvoltare umană adecvată.

Clasa politică şi de guvernare, încă cu o educaţie şi mentalitate sovietică, dezorientează poporul pentru a-i provoca şi mai mari suferinţe în procesul de existenţă identitară, în procesul de existenţă şi de dezvoltare umană, în procesul de conştientizare şi recunoaştere corectă a cărei naţiuni aparţine. Astfel, poporului îi sunt impuse condiţii ce le influenţează negativ atât existenţa, cât şi dezvoltarea. În linii generale, prin doctrina respectivă instaurată de clasa dominantă din R.Moldova, are loc procesul de fabricaţie socială în cadrul căruia oamenii devin dezrădăcinaţi şi îndepărtaţi complet de adevărul istoric.

Iar adevărul istoric nu se asociază cu ideologia promovată de clasa dominantă şi în aşa mod poporului basarabean nu i se acordă posibilitatea de a se încadra în adevărata identitate naţională, aceasta urmând să facă parte din cultura neamului românesc. În consecinţă, poporul român basarabean este dominat de o criză identitară fără precedent care, în acelaşi timp, cu voie şi fără voie, îl determină la un proces de dezvoltare regresivă sau aşa numita „involuţie”.

Mişcarea regresivă în dezvoltarea umană şi identitară, fiind victima doctrinelor promovate de clasa politică şi de guvernare de după anii 1994 și până în prezent, este o legatură organică cu sărăcia şi nedreptatea socială care, în timp, s-a dezlănţuit în limite catastrofale şi cu urmări destul de grave în evoluţia omului basarabean. Sărăcia de proporţii indiscutabile, instaurată integral în R.Moldova la începutul secolului XXI, s-a dezvoltat, probabil, pe principii bine gândite, fiind însoţite de nelegiuirile clasei dominante.

Clasa dominantă a R.Moldova pe parcursul anilor de independență statală (mai ales de după anii 1994) şi-a asigurat propriile interese din banii publici, fara a da vreun răspuns poporului pentru faptele ilegale întreprinse. Prin acţiunile ilegale ale acestora, corupţia, ca factor extrem de distrugător în dezvoltarea unei societăţi, s-a maturizat şi, în timp, a format grupările criminale care au împânzit ţara și toate domeniile de activitate socială. Îmbogăţirea prin scurgerea de bani din buzunarul statului pe căi necinstite a mutilat şi a ruinat ţara complet, iar cinismul clasei politice şi de guvernare a sfidat poporul la cele mai grele încercări de a exista şi supravieţui.

Urmările sunt integrate prin sărăcia socială care scurtează viaţa omului în mod condiţionat. Prin neajunsurile materiale şi financiare omul basarabean îşi limitează necesităţile cotidiane, astfel dând organismului o subnutriţie insuficientă. În cele din urmă, intervin boli cronice care afectează buna funcţionare a organismului uman şi, respectiv, încetarea premeditată a vieţii. În situaţia respectivă se regăseşte majoritatea populaţiei basarabene care trăieşte la limita minimului de existenţă, în special, bătrânii cu venituri băneşti foarte mici.

Spre exemplu, veniturile lunare ale acestora la 1 aprilie 2015 variau între 767 lei moldoveneşti (pensia pentru limită de vârstă pentru lucrătorii din agricultură) şi 861 lei (pensia minimă pentru limită de vîrstă pentru alte categorii de beneficiari de pensie), respectiv 41 euro şi 46 euro (cursul valutar din acea perioadă), în raport cu coşul minim de consum care a atins în acea perioadă cifra de 1668 lei moldoveneşti sau 90 euro. De fapt, coşul minim de consum real ar urma să fie cu mult mai mare, dacă calculele respective ar lua în consideraţie toate aspectele necesare pentru un trai decent şi civilizat.

Corespunzător din aceeași perioadă, mărimea medie a pensiei pentru limită de vârstă este de 1202 lei moldovenești sau 65 euro. Pentru a relata nivelul de trai şi existenţă a persoanelor cu invaliditate, atunci realitatea se prezintă şi mai dură, astfel fiind: pensia de invaliditate de gradul I constituie – 613 lei sau 33 euro; pensia de invaliditate de gradul II constituie – 592 lei sau 32 euro; pensia de invaliditate de gradul III constituie – 416 lei sau 22 euro. Deci, populaţia cu asemenea venituri financiare este constrânsa să existe în condiţiile când preţurile la produsele de consum sunt de câteva ori mai mari faţă de cele din ţările dezvoltate.

Unul din indicatorii care indică nivelul de trai al populaţiei este ponderea cheltuielilor pentru produsele alimentare. Studiul realizat de experţii RIA Rating spune că ponderea cheltuielilor de alimentaţie din bugetul unei familii moldoveneşti în anul 2015 este de 43,8%, pe când în ţările din Occident în acest scop se cheltuie 9-11%.

În clasamentul european privind „cheltuielile pentru alimentaţie” R.Moldova se plasează pe locul 39 dintre cele 40 de ţări prezente în clasament. Aceasta reprezintă o realitate care nu permite omului să se alimenteze în condiţii normale şi, respectiv, acest fenomen contribuie la extenuarea organismului şi la reducerea mai rapidă a vieţii.  Însă, conform raportului Dezvoltării Umane al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, durata medie a vieţii în R.Moldova este de 69,3 ani, pe când durata medie de viaţă a cetăţenilor din UE este de 77,5 ani. Se estimează că în jurul anilor 2050 circa 35-50 la sută din populaţia R.Moldova nu va depăşi vârsta de 60 de ani.

Cât despre creşterea unui copil nici nu este cazul de-a aborda problema, la acest capitol situaţia este şi mai dezastruoasă, deoarece veniturile sau indemnizaţiile oferite de către stat familiilor cu copii sunt la fel de umilitoare. De pildă, pentru îngrijirea unui copil de până la un an şi jumătate indemnizaţiile lunare sunt de 440 lei moldoveneşti sau 24 euro, iar indemnizaţia pentru îngrijirea unui copil de la un an şi jumătate până la vârsta de 3 ani este de aproximativ 1000 lei moldoveneşti sau 54 euro.

Conform clasamentelor mondiale R.Moldova (estimări 2015) în topul „ratelor fertilităţii mondiale” este plasată pe locul 187 (coef.1,56) din 224 ţări. Așa fiind, putem spune că condiţiile de viaţă şi de trai din societatea moldavă sunt şi rezultatul acestui clasament la capitolul „fertilitate” sau mai bine zis „natalitate”, unde femeile din R.Moldova nu mai vor să aducă pe lume copii în condiţiile unei sărăcii absolute. Iar un alt raport menţionează că mortalitatea infantilă în R.Moldova are o medie de 11,27 morţi la o mie de bebeluşi, cea mai ridicată rată în Europa. În Uniunea Europeană media mortalităţii infantile fiind de 4,59 la o mie de nou născuţi (Strategia Naţională de Raţionalizare a Spitalelor pe anii 2010-2012. Datele oficiale ale Ministerului Sănătăţii în colaborare cu Banca Mondială. Secţiunea Societate).

Ca urmare, s-ar putea afirma că sărăcia și involuţia societăţii moldave este creată din vina clasei dominante care nu cunoaşte sau nu vrea să cunoască ce este organizare, colegialitate, umanitate, compasiune şi bunăvoință față de semenul său şi necazurile acestuia, şi, în acelaşi timp, nu este capabilă de a produce efecte pozitive în administrarea societăţii.

Acest lucru poate fi confirmat și prin faptul că clasa dominantă şi-a creat pentru sine o existenţă materială/ financiară nemaipomenit de bună în condiţiile când întreaga societate este bântuită de o sărăcie extremă. Acest lucru denotă încă o dată faptul că o stare materială foarte bună o poţi dobândi întrun timp scurt doar pe căi necinstite, deoarece pe căi pur transparente omul niciodată nu va reuşi să-şi construiască o asemenea avere dintr-o retribuție bugetară. Iar dacă să privim la averile marilor demnitari de stat, atunci vom vedea că în joc sunt puse mijloace financiare de proporţii extrem de mari care ţi-ar asigura existenţa pentru mai multe vieţi.

Pe când poporul, cu realitatea efectivă, nu are reserve financiare nici macar pentru ziua de azi. Existenţa însoţită de suferinţă din lipsuri materiale şi financiare, de întunericul care persistă în tot ceea ce se numeşte viaţă – este un bun prileg pentru degradarea totală a omului, cât şi a întregii societăţi. Conform statisticilor, sub pragul absolut al sărăciei se află 20-25 la sută din populaţia ţării, iar populaţia din zona rurală, fiind considerată cu mult mai săracă faţă de cea urbană, constituie 25-30 la sută. Deci, acesta este un proces unde omul suferă de foame, adică nutrirea organismului fiind sub nivelul minim de consum alimentar.

Un asemenea proces are loc atunci când 8-10% din populaţia ţării (aici fiind prezentă în majoritatea cazurilor clasa dominantă) are un nivel de trai foarte bun, aceştea deţinând o parte consistentă din bogăţia statului, iar 254 cetăţeni sunt consideraţi milionari. În baza raportului World Ultra Wealth Report Outlook 2012-2013, realizat de Wealth-X, R.Moldova se plasează pe locul 33 din 45 state europene unde averea totală a celor mai bogate 75 de persoane din republică este de opt miliarde de dolari şi este cu 20% mai mare decât PIB-ul ţării. Pe când în alte ţări, inclusiv a celor mai bogate ţări din lume, o asemenea situaţie este diametral opusă în comparaţie cu Moldova.

De exemplu, un tablou real, ponderea milionarilor în raportat la întreaga populaţie în SUA este de 1,5%, în Canada este de 1%, în Germania 1,4 %, în Marea Britanie 1%, Elveţia 4%. În condiţiile unei sărăcii absolute şi de criză financiară totală a ţării un alt exemplu strigător la cer este că statul moldovenesc îşi permite pentru întreţinerea vilelor de la Holercani (unde clasa dominantă îşi petrece timpul liber) să cheltuie sume colosale din banii publici. Numai în 7 luni a anului 2015 statul a cheltuit pentru întreţinerea acestora aproape 2 mln. de lei moldoveneşti (1.980.000 lei) sau 106671 mii euro, iar pentru deservirea acestor vile cu un spaţiu de 65,56 hectare sunt angajate 61 de persoane, salariul cărora în 2014 a constituit aproape 3 mln lei (2.699.600 lei) sau 150000 mii euro.

Sărăcia şi situaţia catastrofală din societate devine tot mai pronunţată și cu efecte tot mai negative în dezvoltarea umană şi socială. Lipsa locurilor de muncă este o parte a problemei, iar o altă parte a problemei (chiar şi pentru cei angajaţi) sunt veniturile destul de mici şi incompatibile în raport cu nivelul de trai şi, în special, cu preţurile nespus de exagerate la produsele de consum (alimente, medicamente, alte necesităţi umane şi sociale).

Pentru persoanele fără locuri de muncă (inclusiv invalizi, pensionari) unica şansă de supravieţuire sunt mijloacele financiare primite de la rudele plecate la muncă peste hotarele țării. Insă şi acest lucru în ultima perioadă devine o problemă tot mai apăsătoare, deoarece din străinătate se remit în ţară tot mai puţini şi mai puţini bani. Astfel, nivelul de trai al populaţiei se înrăutăţeşte şi mai mult de la o zi la alta, iar decalajul dintre cei bogaţi (clasa politică şi de guvernare) şi cei săraci (poporul) devine o realitate tot mai dură pentru societate.

Populaţia cea mai vulnerabilă, regăsindu-se la marginea prăpastiei, nu mai are puterea de a se lupta cu mediul social şi clasa dominantă extrem de coruptă care a sărăcit şi înrobit întreaga ţară. Poporul, nefiind protejat de către stat, este inhibat în propriile greutăţi cotidiane şi, în aşa mod, reacţionează deja destul de pasiv la procesele ce au loc în societate.

O mare parte din populaţia ţării, în mod aparte din zona rurală, este absolut inactivă la schimbări si provocări, astfel acceptând sărăcia ca o normalitate în modul de viaţă existent. Cu atât mai mult, prin lipsa mijloacelor de informare a maselor (în special pentru populaţia din zona rurală) poporul şi mai mult este limitat şi înrobit, acesta crezând deja că viaţa nu poate exista în alt mod, decât în această variantă. Referindu-ne la nivelul de viaţă extrem de redus al populaţiei din zonele rurale (la 1 ianuarie 2013 constituind 58,1% din toată populaţia ţării)[8], în acest caz distingem o imagine cumplită ce ar putea fi comparată cu nivelul de viaţă al omului din epoca primitivă.

Omul de la sate (în special, de vârsta a treia, dar şi de alte vârste) nu cunoaşte fenomenele ce au loc în lumea modernă, neavând informaţia respectivă, el este împotmolit într-un întuneric al existenţei care îl predispune la incultură, neştiinţă, înapoiere, izolare, în consecinţă, continuând să mai creadă în aberațiile rostite de către guvernanţii țării.

Evident, un asemenea mod de viaţă a fost construit de către clasa dominantă a societăţii basarabene, care timp de trei decenii nu a fost capabilă să producă niciun fel de modificări sociale cu efecte pozitive în evoluţia propriului popor. Această clasă a puterii în stat a ştiut să producă efecte pozitive doar pentru propria existenţă şi propriul conţinut material.

În rest, societatea există singură la voia întâmplării, iar omul acestei societăți există prin fenomenul suferinţei şi al supunerii care îl induce numai spre degradare şi involuţie. Dar, cel mai dureros este faptul că poporul român  basarabean este implicat, la nesfârşit, într-un război identitar şi psihologic care nu-i permite încă să-şi recunoască originea autentică de neam, astfel fiind ţinut mereu într-o stare de demoralizare şi umilinţă totală.

 

                                                                                                                                        Galina MARTEA

 

 

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.