Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Bătălia pentru CFR Marfă se reia la începutul anului viitor

Publicat: duminică, 15 decembrie 2013

Consultantul pentru privatizarea companiei CFR Marfă ar putea fi selectat până la finele lunii februarie 2014, a anunțat ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu.

‘Ar fi de preferat ca acest consultant să aibă pe de o parte o experiență dovedită în transporturi. Din punctul meu de vedere, consultantul ar trebui să fie un consultant de nivel internațional, un jucător mare, să aibă experiență în transporturi, să aibă experiență în astfel de tranzacții, privatizări, achiziții și acest consultant, în afară de faptul că trebuie să creeze această poveste a companiei în așa fel încât să poată fi vândută cât mai bine și să putem obține un preț cât mai bun, aș vrea ca acest consultant să fie și un consultant care să poată să vină cu soluții pentru rentabilizarea, restructurarea companiei, împreună cu managementul privat, în așa fel încât compania, atunci când va fi privatizată, să arate altfel, măcar să nu mai fie pe pierdere’, a declarat ministrul Transporturilor, într-o emisiune difuzată duminică de Pro TV.

Ce alte declaraţii a mai făcut ministrul Transporturilor, aflaţi de AICI.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=19969

Publicat de la data dec. 15 2013. Categorii ECONOMIC.

Zona comentariilor

Meteo în țară

27 mai 2019, 1:14
 

N
Parţial noros
18°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 18°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 82%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:38
Apus: 20:49
Prognoza 28 mai 2019
Zi
 

ESE
Parţial însorit
29°C
Vânt: 14 km/h ESE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 9
Noapte
 

ENE
Senin
15°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 9
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 211.286 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team