Bittnet, o nouă emisiune de obligațiuni care intră la tranzacționare la Bursa de Valori București

Bittnet (BNET), prima companie IT din România care s-a listat pe piața AeRO operată de Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a emis cea de-a treia emisiune de obligațiuni corporative în valoare totală de 4,7 milioane de lei, care a intrat la tranzacționare pe 28 noiembrie 2018 în cadrul Sistemului Alternativ de Tranzacționare administrat de BVB. Destinația principală a fondurilor atrase este finanțarea a două proiecte de investiții.

„Am venit pe bursă în 2015 ca o companie cu preocupări în zona de tehnologie și educație și cu mai multe promisiuni curajoase și planuri de creștere accelerată. Mulțumim tuturor celor care ne-au încredințat capitalul și sprijinul lor, ceea ce ne-a permis să devenim astăzi un grup de 4 companii cu activitate în aceleași domenii de interes: Bittnet, Dendrio, Elian și Equatorial. Obligațiunile BNET23 listate astăzi ne-au permis să finanțăm investițiile Elian și Equatorial și suntem convinși că aceste două companii nou integrate vor avea o contribuție semnificativă pozitivă în realizarea obiectivului pe care l-am stabilit pentru Grup, și anume atingerea de venituri în valoare de 100 milioane lei până în anul 2020”, a spus Mihai Logofătu, CEO al Bittnet.

„Bittnet este una dintre companiile care a utilizat intens mai multe tipuri de facilități de finanțare oferite de piață în scopul dezvoltării accelerate a activității sale. În prima zi de tranzacționare la bursă, pe 15 aprilie 2015, valoarea de piață a Bittnet era de aproape 8 milioane lei iar, în mai puțin de patru ani, utilizând și instrumentele de finanțare din piața de capital, valoarea companiei a crescut de peste 6 ori, la mai mult de 50 milioane lei”, a declarat Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB.

Emisiunea de obligațiuni din acest an a fost realizată prin intermediul Goldring în calitate de consultant autorizat.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.