Published On: Dum, Sep 24th, 2017

BNR intenționează să angajeze specialiști români din străinătate

Share This
Tags

Banca Națională a României (BNR) lansează programul Brain Regain, pentru selectarea specialiștilor români din străinătate, se arată într-un anunț publicat pe site-ul instituției.

‘BNR pune la dispoziția specialiștilor români, care lucrează în străinătate, posturi de înaltă competență în următoarele arii de specialitate ale băncii centrale: politică monetară, modelare și prognoze macroeconomice, stabilitate financiară, reglementare și autorizare, operațiuni de piață, studii economice, relații internaționale și rezoluție bancară. Dacă aveți minimum 5 ani experiență profesională relevantă, obținută în străinătate, în cadrul unor instituții financiare internaționale, bănci centrale, bănci comerciale, instituții de învățământ superior sau institute de cercetare, Banca Națională a României vă oferă posibilitatea valorificării experienței în țară, prin angajarea cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată’, se arată în anunț.

Posturile disponibile prin Programul ‘Brain Regain’ — 2017, condițiile specifice de participare și calendarul procesului de selecție vor fi publicate până la data de 1 octombrie 2017.

Conform BNR, înscrierea se face prin transmiterea pe adresa hr.recrutare@bnro.ro a unui curriculum vitae (model european), scrisoare de intenție, diplomă de master și/sau doctorat (după caz), alte diplome și certificate care atestă pregătirea, cartea de identitate/pașaport, documente care să ateste experiența profesională în străinătate și recomandări din partea angajatorului sau din partea unor profesori/specialiști de renume, după caz.

Candidații selectați după prima etapă vor transmite prin e-mail un eseu întocmit în limba engleză (6.000-8.000 de cuvinte), în termenul solicitat de Comitetul de administrare a Programului. În urma acestei etape, vor completa on-line un chestionar psihometric.

Interviul final va fi susținut în prezența membrilor Comitetului de administrare a Programului, la sediul Băncii Naționale a României din București.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

About the Author

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to mobile version