BNR: ROBOR-ul la trei luni va urma majorarea de astăzi. Creditele se vor scumpi marginal

ROBOR-ul la trei luni, cel care influenţează rata dobânzilor la creditele în lei, va urma, într-o anumită perioadă de timp majorarea dobânzii cheie de miercuri şi în consecinţă creditele în lei se vor scumpi, marginal, a declarat, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Cred că ROBOR-ul la trei luni, cel care influenţează rata dobânzilor la creditele în lei, va urma, într-o anumită perioadă de timp majorarea de astăzi şi în consecinţă creditele în lei se vor scumpi, să spunem marginal. De ce spun marginal? Pentru că majorările nu sunt de amploare şi dacă ne gândim la nivelul istoric pe care l-a avut rata dobânzii la creditele în lei în urmă cu câţiva ani, aceasta s-a situat la 5-6%, doar ştim de unde am plecat, mişcarea sau majorarea este marginală. Mai trebuie să avem în vedere şi rata inflaţiei. Măsura pe care am luat-o astăzi practic urmăreşte să juguleze, ca să folosesc un cuvânt cam tare, dar cam acesta este scopul nostru”, a spus Mugur Isărescu.

Acesta a afirmat că inflaţia acum este determinată în mare măsură de unele preţuri administrate şi de preţul ţiţeiului iar majorarea dobânzii urmăreşte ca această creştere a preţurilor să nu se transmită în anticipaţiile publicului, populaţie şi firme, pentru că într-o asemenea eventualitate dobânzile la credite ar creşte mult mai mult.

„Chiar dacă pare paradoxal, noi urmărim în esenţă să temperăm inflaţia şi odată cu ea să temperăm şi majorările de dobânzi”, a precizat Isărescu.

De asemenea, acesta a menţionat că mişcările de lichiditate din ultimul trimestru al anului trecut şi de la începutul acestui an sunt determinate, în special, de operaţiunile Ministerului de Finanţe.

„Eu aş putea să încep să judec acum în faţa dumneavoastră cu „dacă”. Poate atunci când am avut inflaţie negativă era bine să avem majorări de preţuri administrate pentru că ele nu se vedeau în indice. Dar sunt om serios şi nu judec istoria cu „dacă”. Asta este! Trăim într-o realitate. Realitatea este că cifrele în lunile următoare nu arată bine”, a spus Isărescu.

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât miercuri majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,25% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 8 februarie 2018.

De asemenea, instituţia a mai decis majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,25% pe an de la 1% pe an, iar rata dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,25% pe an, de la 3% pe an.

Revenire pe pământ a valorii Bitcoin

”Constatăm o revenire pe pământ a valorii Bitcoin şi am considerat că este bine să mai atenţionăm o dată publicul”, a mai declarat  Mugur Isărescu în cadrul  conferinţei de presă.

„Vedeţi că în comunicat este o frază, nu ştiu dacă aţi sesizat-o. Că la noi încă apetitul faţă de aceste criptomonede este încă mic”, a precizat guvernatorul BNR.

Acesta a menţionat că nu este primul comunicat al Băncii Naţionale a României pe tema criptomonedelor.

„Acum nici să repetăm în fiecare lună nu cumpăraţi Bitcoin. Suntem într-o ţară liberă. Fiecare om are libertatea deciziei. Dar când vedem că lucrurile se accentuează, când vedem că s-ar putea întâmpla ceva considerăm că e bine să dăm un comunicat”, a afirmat Isărescu.

Banca Naţională a României, a precizat marţi, într-un comunicat, că instituţia clasifică monedele virtuale, precum Bitcoin, drept active speculative, extrem de volatile şi riscante, menţionând că descurajează orice fel de implicare în legătură cu acestea, inclusiv din perspectiva furnizării de servicii pentru entităţile care oferă servicii de investiţii sau de tranzacţionare a acestor monede.

„În contextul evoluţiei schemelor de monede virtuale, inclusiv a riscurilor asociate acestora, Banca Naţională a României îşi întăreşte poziţia exprimată prin comunicatul emis în martie 2015, când atrăgea atenţia asupra riscului ridicat de pierdere a sumelor investite în astfel de monede. Banca Naţională a României semnalează o creştere a interesului populaţiei faţă de monedele virtuale, în special Bitcoin, atât din perspectiva deţinerii şi tranzacţionării acestora, cât şi ca afacere. Pe fondul lipsei reglementărilor şi al lipsei supravegherii schemelor de monede virtuale, la nivel global, precum şi al diversificării acestora, s-au amplificat riscurile financiare şi reputaţionale la nivelul deţinătorilor”, se spune în comunicat.

Totodată, având în vedere creşterea exponenţială din ultima perioadă a preţului majorităţii monedelor virtuale şi fluctuaţiile foarte mari înregistrate de acestea pe perioade foarte scurte, instituţia clasifică monedele virtuale drept active speculative, extrem de volatile şi riscante.

„În scopul evitării manifestării riscului reputaţional la nivelul instituţiilor de credit, Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere a acestora, descurajează orice fel de implicare în legătură cu monedele virtuale, inclusiv din perspectiva furnizării de servicii pentru entităţile care oferă servicii de investiţii sau de tranzacţionare a acestor monede. Banca Naţională a României va continua să monitorizeze evoluţia schemelor de monede virtuale din perspectiva manifestării unor potenţiale riscuri asupra sistemului financiar, cu menţiunea că, în prezent, datorită volumelor foarte mici, aceste scheme nu reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii financiare din România”, se mai spune în comunicat.

 

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.