BNS – Organizația de Tineret cere integrarea României în programele de reducere a şomajului în rândul tinerilor
Organizaţia de Tineret a Blocului Naţional Sindical adresează printr-o scrisoare către reprezentantul României în Consiliul European, un apel pentru integrarea României în programele finanţate de către Comisia Europeană care vizează reducerea şomajului în rândul tinerilor.
” Scrisoarea transmisă de domnul Herman Van Rompuy, Preşedintele Consiliului European, către membrii Consiliului subliniază faptul că problema şomajului în rândul tinerilor constituie una dintre principalele provocări cu care Uniunea Europeană se confruntă în acest moment. Motivarea tinerilor să revină pe piaţa muncii sau să se integreze într-un program educaţional constituie unul dintre principalele obiective pe care orice stat membru trebuie să îl aibă în vedere în perioada imediat următoare. Interesul Comisiei Europene a fost concretizat în programe care să faciliteze inserţia profesională a tinerilor şi tranziţia de la şcoală la viaţa activă. Acestea au fost propuse în cadrul Consiliului European încă din anul 2011. Programe precum Youth Guarantee, Moving youth to employment, Erasmus for young entrepreneurs au constituit măsuri active care au beneficiat de finanţare şi care au putut fi preluate de către membrii Consiliului. În scrisoarea transmisă se menţionează lansarea unui nou program in iulie 2013, şi anume European Alliance for Apprenticeships.
Suma alocată de Comisia Europeană pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor este de 6 miliarde de euro si vizează regiunile care inregistrează o rata a şomajului în rândul tinerilor de peste 25%. România în momentul de faţă are o rată a şomajului în rândul tinerilor de aproximativ 23,7% (conform Memorandumului cu tema ”Garanţia pentru tineri”).
În realitate numărul tinerilor fără un loc de muncă este mult mai mare având în vedere faptul că în aceste statistici nu sunt luați în calcul tinerii care trăiesc în mediul rural și care muncesc în gospodăria proprie sau în agricultura de subzistenţă. De asemenea, nu sunt socotiți șomeri și nu sunt luați în calcul nici tinerii sunt în afara sistemului de învățământ și în afara pieției muncii.
Cu toate că Guvernul nu a stat indiferent la problema şomajului în rândul tinerilor și a implementat o serie de programe și măsuri active pentru inserţia profesională a tinerilor (printre car se numără Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntrperinderilor de către întreprinzătorii tineri, Planul Naţional prinvind Locurile de Muncă dar şi Schema de Garanţie pentru Tineri aprobată de curând), în opinia Organizaţiei de Tineret a Blocului Naţional Sindical aceste măsuri sunt insuficiente pentru a transforma generaţia tânără dintr-un cost social – aşa cum este percepută în momentul de faţă – într-o resursă care să genereze un avantaj competitiv pentru economia românească. Este nevoie de o mai mare integrare a acestor programe precum şi a politicilor naţionale care vizează tinerii în cadrul Fondului Social European pentru a beneficia de finanţare suplimentară.
Există în momentul de faţă 1 miliard de euro necontractaţi în cadrul Fondului Social European iar pentru schema de Garanţie pentru Tineri au fost alocaţi numai 10 milioane de euro.
Organizaţia de Tineret Blocului Naţional Sindical vă solicită susţinerea recomandărilor votate de către Comisia de Muncă şi Afaceri Sociale din Parlamentul European în cadrul plenului Consiliului European din perioada imediat următoare. Aceste modificări vizează creşterea limitei de vârstă de la 25 la 30 de ani în ceea ce priveşte persoanele care sunt considerate eligibile în cadrul schemei de Garanţie pentru Tineri precum şi recomandarea care vizează mărirea numărului de regiuni eligibile prin descreşterea ratei şomajului în rândul tinerilor aferente regiunilor eligibile de la 25 % la 20%.
Pentru a putea îndeplini obiectivele stabilite în Strategia Europa 2020 considerăm că se impune realizarea unei Strategii Naţionale pentru Tineri, consolidarea mediului de tineret, recunoaşterea organizaţiilor de tineret ale partenerilor sociali ca parteneri în dialogul social, realizarea unor programe naţionale care să vizeze reducerea abandonului şcolar, facilitarea procesului de tranziţie de la şcoală la viaţa activă, reducerea riscului de sărăcie şi de excluziune socială a tinerilor.
Organizaţia de Tineret a Blocului Naţional Sindical”