Brâncuși dezvăluit. Marile sale expoziții, un dialog condus de Doina Lemny, la ICR Londra

ICR Londra, în colaborare cu Fundația ArtEncounters, aniversează Ziua Națională „Constantin Brâncuși” organizând miercuri, 21 februarie de la ora 19:00, o masă rotundă la care iau parte istoricul de artă și curatorul Doina Lemny, președintele ArtEnconters Ovidiu Șandor, istoricul de artă și curatorul Matthew Gale și David Grob, colecționar de artă și deținătorul uneia dintre cele mai importante colecții de fotografii realizate de Brâncuși.

Cu această ocazie, opera brâncușiană va fi analizată din perspectiva marilor expoziții personale antume și postume, organizate în toată lumea.

Ȋn cadrul ȋntâlnirii, condusă de Doina Lemny, cei patru specialiști de talie mondială vor intra în dialog și vor vorbi despre viața și opera acestui pionier al modernității, aducând în fața publicului o prețioasă experiență personală în promovarea și conservarea capodoperelor semnate de artist.

Brâncuși a beneficiat în timpul vieții, în Statele Unite, de mai multe expoziții personale care i-au adus faima.

În România, în 1956, la împlinirea a 80 de ani, Muzeul de Artă din Craiova a prezentat operele sculptorului prin prisma colecției lui Victor Ion Pop, iar în luna decembrie a aceluiași an, a avut loc o expoziție retrospectivă la Muzeul de Artă din București.

În 1970, odată cu deschiderea politică a României, a fost organizată o importantă expoziție care a reunit lucrări din toată lumea. Abia mai târziu, în 1995, Muzeul Național de Artă din Paris, deținătorul celei mai importante colecții ale operei lui Brâncuși, a deschis prima mare retrospectivă la Centrul Pompidou din Paris, itinerată la Muzeul de Artă din Philadelphia urmată apoi, în 2004, de expoziția „Constantin Brâncuși: The Essence of Things” la Tate Modern din Londra, curatoriată de Matthew Gale.

Acestea au fost începuturile unei serii de expoziții care continuă să se organizeze, lărgind astfel orizontul cercetării și cunoașterii operei artistului român.

Ultima dintre acestea a putut fi vizitată, până de curând, la Timișoara, în cadrul programului Capitală Culturală Europeană 2023. Comisarul acestei expoziții a fost Ovidiu Șandor, iar curator, Doina Lemny.

Mai multe detalii despre proiectele în desfășurare ale ICR Londra pot fi găsite pe rețelele de socializare și website-urile institutului:

https://www.rcilondon.co.uk/
www.facebook.com/ICRLondon
twitter.com/RCILondon
https://www.instagram.com/rcilondon/

Comments

comments

One thought on “Brâncuși dezvăluit. Marile sale expoziții, un dialog condus de Doina Lemny, la ICR Londra

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.