SĂNĂTATE

Breviar medical. Cancerul

Nutrienți pentru sănătate

Organismul uman are nevoie de toate cele cinci grupe de nutrienți pentru a-și menține sănătatea:

  • Carbohidrații sunt sursa principală de energie pentru activitățile zilnice. Creierul și mușchii se bazează pe glucoza din carbohidrați pentru a funcționa.
  • Fibrele vegetale îmbunătățesc digestia și reduc riscul de boli cronice, inclusiv cancerul de colon
  • Grăsimile oferă energie stocată și ajută la absorbția vitaminelor liposolubile, precum A, D, E și K
  • Proteinele sunt esențiale pentru regenerarea și repararea țesuturilor, dar și pentru susținerea imunității; ele sunt deosebit de importante pentru pacienții cu cancer, care necesită o rezistență sporită
  • Vitaminele și mineralele întăresc imunitatea, susțin metabolismul și combat agenții patogeni dăunători.

Consumul excesiv și necorespunzător de carne roșie și procesată poate crește riscul de cancer: consumul excesiv de carne roșie (vită, porc, miel) și carne procesată (cârnați, șuncă) crește riscul de cancer colorectal din cauza compușilor nocivi produși în timpul digestiei. În plus, multe alimente procesate – inclusiv carnea – conțin conservanți, aditivi sau niveluri ridicate de sare, toate acestea putând contribui la un risc crescut de cancer gastro-intestinal.

Rolul consumului de ciuperci

Ciupercile au fost asociate cu beneficii remarcabile asupra sănătății, precum: a) încetinirea progresiei anumitor tipuri de cancer; b) reducerea tensiunii arteriale; c) protecția cerebrală și îmbunătățirea funcției cognitive; d) reglarea glicemiei și insulinorezistenței; e) întărirea oaselor.

„Eu personal nu iau suplimente cu ciuperci, dar le includ des în alimentație – în omlete, supe sau preparate japoneze, sunt un aliment complet, nu doar pentru miros, ci și pentru sănătatea generală”, spune Leslie Kenny, expert în longevitate, care afirmă că a reușit să-și țină sub control lupusul și artrita reumatoidă prin schimbări nutriționale.

Supraviețuirea bolnavilor

Supraviețuirea pentru toate tipurile de cancer combinate a crescut dramatic din anii 1970, dar câștigurile au fost de aproape trei ori mai rapide la începutul anilor 2000 decât la începutul anilor 2010.

Pentru un pacient diagnosticat în 2018, probabilitatea de a supraviețui cancerului timp de cel puțin un deceniu era de 49,8%, comparativ cu 23,7% în anii 1970, au descoperit cercetătorii de la London School of Hygiene and Tropical Medicine.

Cancerul de sân, intestin și col uterin se numără printre tipurile de cancer care au înregistrat timpi semnificativi de supraviețuire – parțial datorită programelor eficiente de screening care pot diagnostica boala într-un stadiu incipient, când este mai ușor de tratat.

Inovațiile în tratament și o mai bună conștientizare a simptomelor au contribuit, de asemenea, la rezultate mai bune pentru multe tipuri de cancer, spun cercetătorii de la Cancer Research UK.

Cu toate acestea, „progresul remarcabil” pentru unele tipuri de cancer și a lăsat pe altele „în urmă”, dar supraviețuirea pentru cele mai letale tipuri de cancer nu s-a îmbunătățit deloc.

Supraviețuirea pentru cei cu cancer de esofag, stomac, plămâni și creier a crescut doar cu puțin în ultimii 50 de ani și rămâne sub 20%, iar pentru cancerul pancreatic, supraviețuirea după zece ani este încă mai mică de 5%, potrivit constatărilor publicate în The Lancet Regional Health Europe.

Testul de sânge care depistează boala

Un nou test de sânge, experimental, al cercetătorilor de la Universitatea John Hopkins, poate identifica ADN-ul tumoral în organism cu trei ani înainte ca boala secolului – cancerul – să fie diagnosticată prin metode clasice.

Studiul întreprins a analizat probe de sânge de la 52 de participanți în cadrul unui studiu cardiovascular amplu: dintre aceștia, 26 au fost diagnosticați cu cancer în termen de șase luni de la recoltarea probelor.

Alți opt participanți au obținut rezultate pozitive la testele MCED (care presupun detectarea precoce a mai multor tipuri de cancer) și au fost diagnosticați cu cancer în patru luni. Pentru șase dintre aceștia, cercetătorii au avut acces la probe de sânge recoltate cu 3,1-3,5 ani înainte de diagnostic; în patru cazuri au identificat mutații derivate din tumori.

„Trei ani mai devreme oferă timp pentru intervenție, tumorile sunt mult mai puțin avansate și mai susceptibile de a fi vindecabile”, explică autoarea principală a studiului, Yuxuan Wang, profesor asistent de oncologie la Johns Hopkins Hospital…

Vaccinul LungVax

Se bazează pe o descoperire esențială: încă din fazele extrem de timpurii ale transformării celulelor normale în celule canceroase, acestea încep să exprime antigene anormale, rezultate din mutații genetice. Aceste proteine, cunoscute sub numele de neoantigene și antigene asociate tumorilor, nu apar în celulele sănătoase, ceea ce le transformă în ținte ideale pentru un răspuns imun preventiv.

Cercetătorii folosesc o tehnologie dezvoltată la Universitatea Oxford în timpul pandemiei de COVID-19 pentru a livra instrucțiuni genetice menite să antreneze sistemul imunitar să recunoască și să elimine celulele pulmonare cu modificări tumorale, înainte ca acestea să acumuleze suficiente transformări pentru a forma o tumoră detectabilă.

Studiul clinic de fază I, programat să înceapă în vara anului 2026, după obținerea aprobărilor de reglementare, are un dublu obiectiv: stabilirea dozei optime și evaluarea profilului de siguranță al vaccinului.

Cercetătorii vor analiza posibile reacții adverse și semnalele inițiale privind eficacitatea răspunsului imun declanșat de LungVax. În această etapă sunt incluse persoane care au avut un cancer pulmonar în stadiu incipient, tratat cu succes prin intervenție chirurgicală, dar care rămân expuse riscului de recidivă.

În paralel, vaccinul va fi administrat și unor participanți din Programul național de screening pentru cancer pulmonar al Marii Britanii, un grup care permite monitorizarea activă a persoanelor cu risc crescut.

Veninul de scorpion

Veninul unui scorpion din pădurea amazoniană (Brotheas amazonicus) ar putea ajuta la tratarea cancerului de sân, arată rezultatele preliminare ale unui nou studiu: „Am reușit să identificăm în specia acestui scorpion amazonian o moleculă similară cu cea care se găsește în veninul altor scorpioni și care acționează împotriva celulelor canceroase mamare”, explică Eliane Candiani Arantes, farmacolog la Universitatea din São Paulo (Brazilia).

La fel ca medicamentele pentru chimioterapie, molecula, BamazScplp1, declanșează necroza – procesul de moarte celulară – în celulele cancerului de sân, provocând ruperea acestora.

Efectul lipsei fibelor din dieta zilnică

Datele de la Cancer Research UK sugerează că unul din trei cancere colorectale – numite și cancere intestinale – poate fi legat de consumul prea mic de fibre. Fibrele, care sunt o parte a alimentelor pe bază de plante, care nu pot fi complet descompuse de intestine, ajută la reglarea sistemului nostru digestiv și expulzează frecvent substanțele chimice dăunătoare din organism.

Când avem o mișcare digestivă lentă, lăsăm toxinele și produsele nedorite în organism mult mai mult decât este necesar, iar aceasta contribuie la creșterea riscului de cancer intestinal. Dieta zilnică trebuie să conțină minim 30 g. de fibre pe zi, care pot fi găsite în următoarele 10 alimente:

Avocado – este bogat în fibre și grăsimi sănătoase, ceea ce îl face un aliment foarte bun – conține 3,4 g de fibre la jumătate de fruct.

Cartoful dulce – transformat în piure, chipsuri sau penne, cartofii dulci sunt o altă modalitate excelentă de a adăuga fibre în dieta dv; un cartof dulce micuț, cu cojă conține 6 g de fibre. El conține atât fibre insolubile, cât și solubile, iar cercetările arată că ambele tipuri de fibre sunt bune pentru promovarea diversității microbiomului intestinal.

Fasolea neagră – toate leguminoasele sunt bogate în fibre, dar fasolea neagră este deosebit de abundentă, având 10,3 g fibre la 100 g de fasole neagră; puteți consuma mai mult de 20 g de fibre, adică două treimi din aportul zilnic de fibre mâncând o jumătate de cutie de fasole cu masa de 1 kg.

Această fasole, adesea găsită în mâncărurile mexicane, conține de cca două ori mai multe fibre decât fasolea roșie și aproape de trei ori mai multe decât năutul. De asemenea, coaja închisă la culoare de pe fasolea neagră este bogată în antocianine sănătoase pentru inimă, care pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale.

Floricelele de porumb  sunt și ele bogate în fibre, 4 g la porția mică de 25 g adică o optime din aportul zilnic recomandat de fibre. Nu trebuie mâncate floricele de porumb făcute la microunde.

Mazărea de grădină – o garnitură ușoară la cină poate conține 5,6 g de fibre la 100 g de mazăre

Nucile și semințele sunt, în general, bogate în fibre, dar migdalele sunt printre cele mai bune. O mână de migdale conține 5,3 g de fibre, dar organismul nostru nu absoarbe toate caloriile dintr-o migdală măcinată, chiar și cu dinții, ceea ce le face mai puțin digerabile.

Ovăzul conține 9,1 g de fibre la 100 g sau aproape o șesime din doza zilnică recomandată, într-un bol de 50 g de terci de ovăz, o sursă bună de fibre insolubile.

Prunele uscate conțin 7,9 g de fibre solubile și insolubile, la 100 g sau aproximativ 5 g într-o mână de prune uscate.

Semințe de chia – o lingură de semințe de chia conține 4,8 g de fibre – sunt excelente pentru absorbția apei și ajută la creșterea numărului de scaune. Amestecarea lor într-un smoothie descompune o parte din fibre și le face astfel, mai puțin benefice pentru intestin.

Zmeura  conține cele mai multe fibre dintre toate fructele de pădure, cu 5,4 g de fibre la 20 g de zmeură.

Mecanism natural de încetinire a evoluției

Cercetătorii de la Universitatea Purdue din West Lafayette, Indiana (SUA) au identificat un mecanism natural prin care organismul poate încetini evoluţia cancerului: explorând un mecanism molecular, care limitează diviziunea celulară accelerată asociată cancerului, ei au reuşit să blocheze temporar activarea genei c-MYC, o oncogenă cu rol central în reglarea creşterii şi diviziunii celulare, a cărei dereglare este asociată cu declanşarea şi progresia cancerului.

Când funcţionează normal, c-MYC ajută la procese fundamentale precum dezvoltarea celulară şi metabolismul celulei, dar, atunci când este dereglată sau supra-activată, devine un factor major care favorizează apariţia şi evoluţia cancerului.

Nanomedicina

Cercetători de la Northwestern University, din Evanston, Illinois (SUA) au reinventat structura moleculară a unui medicament cunoscut, 5-Fluorouracil (5-Fu), îmbunătățind astfel solubilitatea, eficiența și siguranța acestuia.

În urma testelor efectuate pe un model animal de leucemie acută mieloidă, noul medicament bazat pe nanotehnologia SNA a demonstrat o capacitate de pătrundere de 12,5 ori mai eficientă în celulele canceroase și o eficacitate de 20.000 de ori mai mare față de 5-Fu, reducând progresia cancerului de 59 de ori, fără efecte secundare vizibile…

„Chimioterapiile actuale ucid tot ce întâlnesc – și celule canceroase, și celule sănătoase„, a spus prof. Chad A. Mirkin, care conduce cercetarea: „Nanomedicina noastră vizează preferențial celulele canceroase. Administrează o doză concentrată exact unde este nevoie, nu în tot organismul”

 

Emilian M. Dobrescu

Foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.