Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

BREXIT: Contracte în valoare de peste 40 de trilioane de euro, în pericol

Publicat: vineri, 12 octombrie 2018

Banca Angliei avertizează asupra pericolului anulării unor contracte de instrumente derivate în valoare de 41 de trilioane de lire sterline (47 trilioane de euro), în cazul în care Brexitul va avea loc fără un acord.

Suma este valoarea nominală a contractelor derivate scadente imediat după Brexit, iar plățile aferente acestora se fac, în covârșitoare proporție, prin trei mari case de compensații localizate în Londra, care și-ar pierde autorizarea din partea UE de a mai face operațiuni cu băncile din UE, în cazul unui „hard Brexit”.

Cea mai mare parte a acestei poveri urma să fie suportată de băncile din UE, iar absența unui Brexit fără reglementările aferente ar face imposibile plățile și ar pune în pericol major stabilitatea financiară europeană, avertizează Banca Angliei, citată de Financial Times.

Banca centrală a Marii Britanii face, astfel, presiuni asupra autorităților UE să ia măsuri la timp pentru reglementarea autorizării funcționării caselor de compensații din Londra în relația cu continentul.

Ca să-și mute operațiunile de compensare la casele de compensație de pe continent, băncile europene ar trebui să mobilizeze capitaluri impresionante pentru constituirea de noi garanții (pentru marje) și pentru a-și ajusta propriul capital de risc, exlică FT.

Valoarea contractelor scadente la data Brexitului reprezintă peste 59% din cea totală a contractelor derivate, prin care băncile și companiile din diferite sectoare (de la retail până la energie) fac operațiuni de asigurare împotriva riscului diferențelor de dobândă, de curs valutar și de prețuri ale mărfurilor (hedging).

Avertismentul Băncii Angliei (BoE) a fost însoţit şi de cel al Asociației Internațională de Swap și Derivate, care îi reprezintă pe jucătorii acestei industriii financiare.

Avertismentele vin ca urmare a blocării negocierilor dintre Marea Britanie şi UE, care sugerează că Marea Britanie ar putea părăsi UE fără niciun acord și fără o perioadă de tranziție.

BoE nu este la primul avertisment de această natură, iar Bruxelles-ul, deşi a contestat în bună parte analiza BoE, a admis totuși că piața instrumentelor derivate reprezintă un risc potențial pentru stabilitatea financiară.

Comisia nu a dezvăluit încă măsurile de urgență pe termen scurt pe care le pregătește în vederea prevenirii potențialelor probleme.

Guvernul britanic a declarat că va autoriza casele de compensare europene și va acorda permisiuni temporare care să permită companiilor financiare să-și continue activitatea. Însă, niciun anunț similar nu a venit din partea UE, deși majoritatea businessului european cu instrumente derivate se desfășoară la Londra.

Reprezentanţii organismelelor europene de reglementare au promis o serie de memorandumuri de înțelegere cu autoritățile britanice de reglementare, dar negocierile se lasă încă așteptate.

Sursa: cursdeguvernare.ro

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=104949

Publicat de la data oct. 12 2018. Categorii ALEGEREA NOASTRA, Economic.

Zona comentariilor

Meteo în țară

19 octombrie 2018, 19:56
 

NNV
Parţial noros
17°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 18°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 72%
Vânt: 0 km/h NNV
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:35
Apus: 18:25
Prognoza 20 octombrie 2018
Zi
 

NV
Predominant înnourat
18°C
Vânt: 4 km/h NV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

VNV
Parţial înnourat
11°C
Vânt: 0 km/h VNV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-10-2018 Ora : 9 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 09:00 si 11:00 In zona : Județul Constanta;Județul Tulcea; Se vor semnala : - ceață care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m și izolat sub 50 m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-10-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 07:20 si 10:00 In zona : Județul Suceava: Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Coșna; Se vor semnala : ceață care determină reducerea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50m

Loto

Horoscop

  • 140.093 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team