BREXIT: Discuții cruciale pe axa Theresa May – Angela Merkel – Mark Rutte

Premierul britanic Theresa May se întâlneşte în această săptămână cu omologii german şi olandez, Angela Merkel şi Mark Rutte, înaintea unei reuniuni cruciale cu membrii guvernului său consacrate viitoarei relaţii între Marea Britanie şi Uniunea Europeană după Brexit, informează luni AFP.

May se va întâlni cu cancelarul german Angela Merkel şi cu premierul olandez Mark Rutte înainte de reuniunea de vineri cu miniştrii din guvernul său în încercarea de a depăşi divergenţele între eurosceptici şi eurofili asupra viitoarelor legături între Londra şi UE.

Cu mai puţin de nouă luni înaintea ieşirii efective a Marii Britanii din blocul comunitar, prevăzută pentru finalul lui martie 2019, guvernul britanic încă nu a luat o decizie privind viitoarea configuraţie a relaţiilor sale cu UE.

La summitul european din 28-29 iunie, liderii statelor membre au avertizat-o pe Theresa May că timpul presează pentru ajungerea la un acord asupra Brexit-ului şi şi-au accelerat pregătirile pentru eventualitatea unui eşec al negocierilor.

În plus, şefa executivului de la Londra se află şi sub presiune în interiorul ţării: Jacob Rees-Mogg, un eurosceptic influent chiar din Partidul Conservator, a avertizat luni că Theresa May trebuie să-ţi respecte angajamentele, în caz contrar existând riscul prăbuşirii guvernului.

Purtătorul de cuvânt al guvernului May a afirmat că acesta este decis să pună în practică rezultatul referendumului din iunie 2016, prin care electoratul britanic a decis ca ţara sa să părăsească Uniunea Europeană.

”Prim-ministrul a prezentat ceea ce vrea să realizeze, respectiv părăsirea pieţei unice, ieşirea din uniunea vamală, ieşirea din Curtea de Justiţie a UE şi libertatea de a semna şi a pune în aplicare acorduri comerciale oriunde în lume”, a explicat reprezentantul guvernului britanic.

Joi, la Bruxelles, Theresa May a avut deja întrevederi bilaterale cu premierii irlandez şi spaniol, Leo Varadkar şi Pedro Sanchez.

În reuniunea de vineri a guvernului de la Londra, miniştrii britanici vor aborda mai ales problema sensibilă a noii relaţii vamale cu UE care să evite controlul la frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, adaugă AFP.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.