Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Calendarul de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în învățământ 2017-2018

Publicat: miercuri, 06 septembrie 2017

Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ (anul școlar 2017-2018) se va desfășura miercuri, 18 iulie 2018Înscrierea candidaților care doresc să participe se face la unitățile de învățământ, până în data de 9 octombrie 2017, inclusiv.

Celelalte etape prevăzute în calendarul de organizare și desfășurare a acestui examen, aprobat prin ordin de ministru, sunt următoarele: emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene/a Municipiului București (până la 2 octombrie 2017), transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratele școlare județene/ISMB în paralel cu verificarea și avizarea acestora (până la 9 octombrie 2017), respectiv informarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere (9 – 31 octombrie). Inspecțiile de specialitate vor fi efectuate până la 1 iunie 2018. Ulterior (3 – 10 iunie 2018), în vederea susținerii probei scrise, dosarele de înscriere ale candidaților din baza de date vor fi completate și validate.

Prima afișare a rezultatelor înregistrate de participanții la proba scrisă va avea loc în 24 iulie. În zilele de 24 și 25 iulie vor putea fi depuse contestații, care vor fi soluționate în intervalul 25 – 27 iulie.Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 27 iulie. Listele nominale cu candidații admiși vor fi transmise la Ministerul Educației Naționale în săptămâna 30 iulie – 3 august, MEN urmând să valideze rezultatele examenului prin ordin de ministru.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=84960

Publicat de la data sept. 6 2017. Categorii EDUCATIE, EDUCAȚIE&ȘTIINȚĂ, ȘTIINȚĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 septembrie 2018, 23:28
 

ENE
Noros
12°C
22 km/h
Perceput de temperatură: 6°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 93%
Vânt: 22 km/h ENE
Rafale de vânt: 22 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:05
Apus: 19:10
Prognoza 25 septembrie 2018
Zi
 

NV
Parţial însorit
18°C
Vânt: 11 km/h NV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 4
Noapte
 

NNE
Senin
5°C
Vânt: 4 km/h NNE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 4
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 23 septembrie, ora 23 – 26 septembrie, ora 08 Zonele afectate : conform textului Fenomene : intensificări ale vântului, răcire accentuată Mesaj :   INFORMARE METEOROLOGICĂ Fenomene vizate: intensificări ale vântului, răcire accentuată; Interval de valabilitate: 23 septembrie, ora 23 – […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 23-09-2018 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 2 Intervalul : 24 septembrie, orele 10 – 23 Zonele afectate : Oltenia, Moldova, Dobrogea, local Muntenia și Transilvania, precum și zona montană Fenomene : intensificări ale vântului Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂCOD GALBEN Fenomene vizate: intensificări ale vântului;Interval de valabilitate: 24 […]

Loto

Horoscop

  • 132.217 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team