Capital electoral şi din creşterea preţurilor

 

Hotărât lucru, PDSR-ul joacă mereu cu albele, ca să-i parafrazăm pe nişte domni parlamentari care au glosaat mai zilele trecute pe seama şahului politic. Mereu primii la mutare, chiar dacă o fac împotriva regulilor, chiar dacă trişează.

Important este ca chibiţul-alegător să meargă hotărât pe mâna puterii. Miza: capitalul politic.

Un ultim exemplu – comunicatul pedeserist potrivit căruia ar urma să se impoziteze cu sută la sută profitul realizat din fabricarea şi comercializarea produselor alimentare de bază, dacă acesta depăşeşte 20 la sută.

O impozitare sută la sută? Este un non-sens, fiind vorba, în acest caz, de o confiscare totală a profitului ce trece de 20 la sută. Ambiguitatea nu se opreşte aici, fiindcă se bagă în aceeaşi oală şi producătorul, şi comercianţii.

Profitul împărţit rămâne insignifiant, astfel că nimeni nu va mai produce şi comercializa mărfuri de acest fel. Prin urmare, dacă s-ar aplica belicoasa reglementare pedeseristă, populaţia ar rămâne şi fără carne, şi fără zahăr şiulei, şi fără pâine.

Sigur este că măsura nu se va aplica. Scopul este doar electoral, demagogic, însă în cazul unor gogoriţe de acest fel efectul s-ar putea să fie de bumerang. Întocmai cum se întâmplă acum cu declaraţiile Guvernului cu privire la menţinerea sub control a preţurilor. Dl. Văcăroiu a anunţat că, pe întreg anul, creşterea generală a preţurilor nu va depăşi câteva procente.

Şi iată că acum preţurile la produsele de bază – tocmai cele vizate de măsurile punitive ale PDSR – au crescut cu 50 la sută şi chiar mai mult. Ministrul Agriculturii a anunţat că atâta vreme cât va sta el în scaunul ministerului preţul la pâine nu va creşte.

De două săptămâni postul trebuia să fie vacant. Pâinea s-a scumpit de la 210 la 250 de lei, iar cea făcută de turci a urmat traseul deschis de producătorul indigen.

De ce cresc preţurile?, se întreabă cetăţeanul de rând strivit de avalanşa lor. De ce cresc ele în asemenea ritmuri sufocante, în condiţiile în care statistica oficială ne încredinţează periodic că producţia a crescut (cu aproape 10 la sută), că avem recolta de grâu cea mai mare, din toate timpurile, că până şi inflaţia scade?

Explicaţia ce-ţi vine în minte este aceea că cifrele sunt (din nou) măsluite. Că ne aflăm iar supuşi unui adevărat tir de minciuni oficiale, că suntem încă o dată ţinta unui război ideologic purtat cu scopul de a prezenta realitatea altfel decât este ea. Dacă am avea o Opoziţie preocupată, într-adevăr, de soarta oamenilor, dacă sindicatele ar fi mânate de interese economice, şi nu politice, ar trebui, cu cifre şi date (aşa cum prezentăm noi în materialul alăturat), să-i întrebe de-a dreptul pe cei care au susţinut că preţurile nu vor creşte: de ce induceţi permanent populaţia în eroare? Până la urmă, o asemenea întrebare tot se va pune. Dar se va face, din nou, prin glasul străzii.

Guvernul şi partidul de guvernământ continuă să creadă că după o măsură dură, cu efecte dramatice pentru buzunarul şi viaţa de zi cu zi a cetăţeanului, pot drege busuiocul cu contramăsuri demagogice, care în esenţă sunt aberante. Stârpirea speculei prin „impozitare sută la sută” este una dintre ele, mai ales că adevărata şi imediata cauză a saltului costurilor o constituie mărirea preţului la energie, concomitent cu reducerea proporţională a subvenţiilor.

Nu de mult am mai auzit de o asemenea măsură populistă, mişmăşită tot pe seama impozitelor, prin care, chipurile, se vor crea condiţii pentru ca fiecare să-şi construiască o casă. Evident, măsura – ca şi cea privind preţurile – este nefondată, antieconomică, inaplicabilă, dar impresia contează. Partidul de guvernământ este ca o mamă.

Se gândeşte la soarta omului, dându-i casă, masă, iar, mai recent, ajutor social en gros.

România a devenit o ţară de asistaţi în masă, de cerşetori recunoscuţi oficial. Deocamdată suntmai bine de două milioane, iar în curând vor fi mai mulţi. Cel puţin atât timp cât preţurile vor continua să crească, iar salariul real şi celelalte venituri să scadă.

Sigur, vor veni cohorte de finanţişti şi ne vor contrazice: pe viitor, vor spune ei, preţurile nu vor mai creşte. Cel mult cu câteva procente. Ministrul pâinii va repeta şi el: cât voi sta eu în scaun, pâinea nu se va mai scumpi. Nu este o nebunie să credem că dl. Văcăroiu va anunţa din nou că nivelul de trai va creşte cu 10 la sută. Important este ca jocul de şah să continue, iar PDSR-ul să aibă mereu albele.

(13 iulie 1995)

 

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.