Capital şi capital politic

 

Ieri, guvernul a scos de sub teasc un cărţoi de câteva sute de file, cuprinzând „lista” celor trei mii de întreprinderi ce vor fi oferite spre privatizare – în proporţiile anunţate – populaţiei României, respectiv celor care au norocul să fi împlinit 18 ani până la 31 decembrie a.c.

Altă condiţie nu se cere. Ar urma, apoi, ca fiecare să consulte volumul şi, după ce va intra în posesia cuponului de un milion, mai exact de 875.000 lei, să opteze la care din cele trei mii de întreprinderi să-l plaseze, în schimbul unei acţiuni.

De pe acum, se întrevde că pompierismul şi hazardul vor lua locul unei opţiuni rezultate în urma cântăririi şanselor şi deliberării în cunoştinţă de cauză.

Tomul în cauză nu va putea fi tras în ediţie de masă şi nici nu se vor găsi mulţi amatori ca să-l consulte, câtă vreme în afară de denumire şi câteva caracteristici elementare mare lucru tot nu vor afla.

De aceea, cu toate birourile de consultanţă şi programul guvernamental de mediatizare ce va debuta azi, inclusiv cu sprijin logistic extern, e de presupus că, după ce salariaţii şi pensionarii îşi vor fi exprimat dreptul de preemţiune, ceilalţi se vor ghida după ureche şi mai ales după prestigiul co-investitorilor.

La prima întreprindere privatizată prin ofertă publică, „Ursus”, criteriul care i-a determinat să intre şi pe alţii a fost că acolo a cumpărat acţiuni şi Stolojan.

Până atunci, mai trebuie ca acest program să treacă prin moara parlamentului, de unde este aproape sigur că va ieşi întărit de apostila arcului majoritar.

Opoziţia zgomotoasă pe care o fac acum adepţii liberalismului, dintre care unii au interese directe, ca mari depozitari de certificate ori ca susţinători ai altor sisteme de privatizare, nu are şanse în faţa şenilelor maşinăriei de vot, în ciuda faptului că o confruntare pe terenul argumentelor exclusiv economice ar da un scor cel puţin egal.

În general, criticii programului acuză guvernul de populism, de lipsă de realism în derularea eficientă şi corectă a acestui imens travaliu birocratic, de disiparea acţiunilor la deţinătorii fără putere de decizie şi dorinţă de reinvstire, în detrimentul investitorilor strategici, interesaţi de un pachet de acţiuni consistent (de control sau cel puţin de blocaj), care în absenţa acestei motivaţii vor proceda ca şi până acum: vor sta deoparte.

Sigur este că masa împroprietărită prin ucaz va avea un comportament economic identic cu cel al „statului” impersonal, care administra, de altfel, şi el, „averea întregului popor”. La fel de sigur este însă că masa „îmbogăţită” peste noapte va fi recunoscătoare şi plină de bunăvoinţă faţă de guvernul şi partidul filantrop, cel puţin la proximele alegeri.

Ceea ce – se zice – s-a şi urmărit: capital politic şi nimic mai mult. Nu tu motivaţie pentru proprietar, recte acţionar (ceea ce deosebeşte o societate privată de una de stat, ca să nu zicem de-a dreptul capitalismul de socialism), nu tu aport de capital, în lipsa căruia întreprinderile vor sucomba la fel de neajutorate ca şi acum, când se află în custodia statului.

Ziarul nostrum a publicat pe larg atât punctul de vedere oficial, cât şi argumentele aduse de unii prestigioşi economişti, şi o va face în continuare, spre a da cititorilor posibilitatea propriei edificări.

Cu atât mai mult, cu cât conceptul de „privatizare în masă” a fost prima dată enunţat şi teoretizat în mass-media de la noi într-una din dezbaterile economice ale „Adevărului”, ţinute la sfârşitul anului trecut.

Cu acest prilej, dl. Mişu Negriţoiu, fost ministru al restructurării, actualmente consilier prezidenţial cu atribuţii similare, a prezentat în mai multe articole şi interviuri publicate, de asemenea, în ziarul „Adevărul”.

Numai că, metoda în sine, deşi i-a împrumutat numele celei actuale, era fundamental diferită, prin aceea că propunea distribuirea unor vouchere, respectiv a unor titluri de valoare nominale sau la purtător, oferite însă în schimbul unor sume modice – aproximativ valoarea unui certificat actual – care să fi fost plătite de cei care chiar doreau să devină acţionari.

Deci nu pe degeaba şi nu oricui. Ceea ce înseamnă că principalele hibe ale actualului program guvernamental de privatizare – lipsa de motivaţie şi de capital – şi-ar fi găsit, cel puţin, parţial, rezolvarea.

Aceasta este calea ce s-a urmat în Cehia şi Slovacia, cu foarte bune rezultate, fiind recomandată, de altfel, cu câţiva ani în urmă, într-un seminar organizat de experţi americani pe problemele privatizării în Est.

Într-o recentă discuţie radiodifuzată, dl. Văcăroiu a recunoscut, în răspunsul la întrebarea noastră, că metoda vouchere-lor, propusă iniţial de „Adevărul”, este mult mai bună, arătând că şi guvernul ar avea de gând să recurgă la ea, dar după ce va repune populaţia din nou pe picior de egalitate, prin cuponul de un milion.

Ceea ce, credem noi, se va întâmpla – eventual – după alegeri, respectiv după obţinerea, din partea beneficiarilor, a recunoştinţei pentru cuponul-cadou.

(1 septembrie 1994)

 

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.