Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Caritabil

Publicat: luni, 19 martie 2018

     Mare lucru să mai întîlnești în ziua de azi suflete bune, generoase, pline de compasiune! Un asemenea exemplu ne oferă, și nu de ieri, de azi, valoroasa catantautoare Corina Elena Badea, cu multe discuri și succese la activ. Medic apreciat în viața de zi cu zi, artista a găsit o formulă elegantă, ne-jignitoare, pentru a o ajuta pe una din pacientele sale cu mari probleme de sănătate, oferindu-i toate încasările de la spectacolul de lansare a remarcabilului album ”Autograf de cantautor” (Cîntece cu chitara și cu aromă de cireșe amare pentru prieteni speciali), editat de casa de discuri Eurostar. Iar prietenii speciali au venit să urmărească frumosul spectacol conceput de ea pe scena Teatrului ”Jean Bart” din Tulcea, în care cuvîntul de ordine a fost ”diversitate”.

După cum se știe, deși este de origine aromână doar după mamă (medic și aceasta), Corina Badea cîntă perfect și are numeroase compoziții în dialect, așa încît a invitat în concert numeroși interpreți talentați ai etniei: binecunoscutul Vanghele Gogu, Gabriela Șișcu, Camelia Bizdu, Călin Paraschiv, Alessia Lungu, unii dintre ei fiind copii de mare viitor, păstrători ai tradițiilor.

Între invitați s-au numărat nume reputate din diverse zone ale muzicii cum ar fi Elena Chirică, Aurel Sava, Elena Plătică, Georgeta Nichifor, Costel Atanasof, Rodica Nicoleta Stoian, copilul Nicu Ionuț Răducan sau două valoroase ansambluri – cel al lipovenilor din Jurilovca, ”Juraveli”, și cel al tineretului elen din Tulcea, ”Odyseea” (coordonator: Ciprian Pelivan).

S-a cîntat și muzică ușoară (fosta laureată de la Mamaia, Liliana Cornilă, sau Mădălina Artem), și populară, Cornel Oprea și Kony au dinamizat atmosfera, dar firește cel mai așteptat a fost recitalul protagonistei. Acompaniindu-se la pian sau la chitară, Corina Elena Badea impresionează printr-o căldură aparte, de sorginte folk, prin gingășie și feminitate, nu degeaba la începuturi era cunoscută sub apelativul ”Elena di vreari” (Elena de dragoste). Într-o lume tot mai agitată și mai agresivă, artista aduce o necesară notă de eleganță și noblețe…Iar spectacolul ei a ajutat-o nu doar pe pacienta cu probleme, dar și pe noi, dăruindu-ne clipele de visare și romantism de care aveam atîta nevoie…

Octavian URSULESCU

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=94582

Publicat de la data mart. 19 2018. Categorii ARMONII ȘI DISONANȚE by TAVI URSULESCU.

Zona comentariilor

Meteo în țară

19 octombrie 2018, 6:58
 

VSV
Ceaţă
11°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 12°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 0 km/h VSV
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:35
Apus: 18:25
Prognoza 20 octombrie 2018
Zi
 

NNV
Parţial însorit cu precipitaţii
17°C
Vânt: 4 km/h NNV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
Noapte
 

NNV
Nori intermitenti
10°C
Vânt: 0 km/h NNV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 2
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 139.816 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team