Carla Boboc, o frumoasă speranță a muzicii ușoare

Este cunoscută exigența compozitorului Horia Moculescu, așa încât atunci când i-a înmânat tinerei soliste prestigiosul Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România la Festivalul internațional ”George Grigoriu” de la Brăila, cu aprecieri calde despre evoluția ei, am înțeles cu toții că distincția este mai mult decât meritată, dar și că ne aflăm în fața unei soliste nu numai cu un prezent remarcabil, dar și cu un viitor luminos în față.

Laudele reputatului muzician s-au referit îndeosebi la versiunea sensibilă, rafinată, originală a șlagărului lui George Grigoriu ”Eternitate”, piesă la care mulți soliști fac apel în concursuri, îndeosebi la Brăila, fără însă a căuta să-i confere noi valențe.

Cum premiul UCMR include și mediatizarea prin fotografii, dar mai ales un interviu, am provocat-o pe tânăra solistă la o discuție despre ea, despre muzica preferată, pasiuni, șlagăre, artiști, pentru că, la urma urmei, Carla Boboc este exponenta unei generații care se apropie de muzica ușoară românească, deci și noi se cuvine să cunoaștem aspirațiile și gusturile acestei generații chemate să preia ștafeta genului de la vedetele de azi.

Mai întâi o scurtă fișă biografică: s-a născut la Craiova, oraș unde locuiește și azi, iar în februarie 2022 va împlini 17 ani. După gimnaziul ”Traian”, este în prezent elevă la Colegiul național ”Frații Buzești”, împărțindu-se cu seriozitate între studii și muzică.

– Tinerii aspiranți la gloria muzicii ușoare au ca unica rampă de afirmare competițiile de gen, și acestea tot mai puține. Ai căutat să ajungi la asemenea concursuri?

– Se înțelege, dar visul meu a fost dintotdeauna să fiu finalistă la un concurs de talie internațională, să fiu acompaniată de o orchestră prestigioasă, evoluția mea să fie judecată de un juriu de mare competență. Iar visul mi s-a împlinit la Brăila, la singurul concurs internațional de muzică ușoară din țară.

E greu de spus ce am simțit să fiu pe scenă alături de asemenea instrumentiști, în frunte cu Ionel și Andrei Tudor, compozitori de vază, și să fiu urmărită din loja juriului de Horia Moculescu, Andreea Andrei, Adrian Romcescu, Luminița Anghel și de doi specialiști de peste hotare! Când am aflat că am cucerit și Premiul UCMR chiar că mi s-au înmuiat picioarele, nu uitați că abia împlinisem 16 ani..

Până la Brăila mai cucerisem premiul I la Sibiu (”Capitala muzicală”) și Baia-Mare (”Ursulețul de aur”), culesesem lauri la Timișoara (”Bega music festival”), iar după aceea, în septembrie, am cucerit Premiul special ”Sprint Music” la tradiționalul festival ”Trofeul tinereții” de la Amara, cel mai vechi din țară.

– Spuneam că sunt, din păcate, tot mai puține competițiile de gen. Unde crezi, în aceste condiții, că ți-ai mai putea verifica talentul în perioada următoare?

– În acest moment am primit vestea că m-am calificat în finala concursului de la Deva, ”Stelele cetății”, și acesta destul de longeviv, unde am înțeles că voi fi acompaniată de orchestra condusă de compozitorul Viorel Gavrilă, ceea ce este o bucurie. Dar mai ales îmi doresc mult să fiu pe scena festivalului ”Florentin Delmar” de la Focșani, despre care am auzit atâtea lucruri bune. În ciuda vârstei, ador muzica ușoară românească veche, iar în creația lui Florentin Delmar am descoperit câteva bijuterii.

Dacă tot ai amintit de Delmar și de dragostea ta pentru muzica ușoară mai veche, ce asculți, ce-ți place, ce înregistrări ai în colecția ta?

– Nu doar că ascult, dar am în repertoriu și pregătesc cu profesoara mea creații de Ion Cristinoiu (”Iartă!” , ce melodie minunată!), Marcel Dragomir (”Să mori de dragoste rănită”), Aurel Giroveanu (”După noapte vine zi”), Edmond Deda (”Of, inimioară!”), Horia Moculescu (”Fântânile albastre”) – am fost onorată că dânsul mi-a înmânat Premiul UCMR la Brăila.

În spectacole și la concursuri mai cânt și alte piese care-mi plac nespus, iar pe unele din ele le pregătesc pentru viitoarele apariții: ”Te-aștept să vii…” (de Ionel Tudor), ”Mi-e dor de tine” (Adrian Romcescu), ”Tu nu vezi cerul” (Andrei Tudor), ”Marea mea iubire, marea” (George Grigoriu), ”Sara pe deal” (Tudor Gheorghe), ”Un albastru infinit” (Marcel Dragomir), ”De-ar fi să vii” (Alexandru Wilmanyi), ”Mai frumoasă” (Laura Stoica).

Din păcate, la concursurile de muzică ușoară de azi de la noi muzica ușoară românească a cam trecut pe planul doi, primând piesele străine – aceasta înafara festivalurilor de la Brăila și Amara. Există chiar regulamente în acest sens, practic împotriva pieselor cântate în limba română! Dar, cred eu, cele care contează cu adevărat sunt melodiile românești, ele ar trebui cântate cât mai des de cei din generația mea, dar nu numai.

– Așa cum am spus, suntem curioși, cei mai în vârstă, ce gen de muzică te pasionează, ce crezi că ți se potrivește cel mai bine?

– Și din exemplele pe care vi le-am dat deja, dar și din lista interpreților mei preferați și a titlurilor din repertoriul propriu se poate vedea ce-mi place și ce mă reprezintă. Iubesc melodiile lente, care sensibilizează publicul, care-mi permit să ofer din propriile mele trăiri. Vin vulnerabilă în fața spectatorilor, pentru ca în final să-i atrag în poveste, să-i fac să simtă cât de multe are muzica de oferit…

Așa încât, normal, interpreții români pe care-i apreciez în mod deosebit sunt Angela Similea, Marina Voica, Aurelian Andreescu, Corina Chiriac, Dan Spătaru, Mirabela Dauer, Mihaela Runceanu, Laura Stoica, Mălina Olinescu, Florin Bogardo, Mădălina Manole, George Nicolescu (”Eternitate” rămâne piesa mea de suflet), Anda Călugăreanu, Aura Urziceanu, Gică Petrescu, Marina Florea. Iar din generația tânără lista e ceva mai scurtă – Andra, Delia, Liviu Teodorescu, Florin Ristei, Alina Eremia.

Chiar că sunt uimit că o solistă foarte tânără are o imagine de ansamblu atât de cuprinzătoare a fenomenului muzicii ușoare românești, cu titluri de piese, nume de compozitori și de interpreți pe care le credeam necunoscute de adolescenți, dar e clar că avem în tine o fericită excepție. Cu siguranță un rol decisiv l-a jucat aplecarea ta către calitate, dar și pregătirea muzicală. Ce ne spui în această privință?

 -Voi începe prin a vă mărturisi că ador pianul! De 9 ani frecventez cursurile unei școli private de muzică din Craiova, ”Shine s Arts”, unde mă pregătesc cu profesoara Olga Șain. Dacă n-ar fi fost ea, muzica n-ar fi avut aceeași însemnătate pentru mine azi. A reușit să mă introducă de mică în universul fascinant al muzicii, iar de atunci nu mă văd urmând alt drum. Dovadă că înafara interpreților străini de muzică ușoară/jazz/pop îi ascult intens pe Luciano Pavarotti, Andrea Bocelli, Sarah Brightman.

–  O să revenim la finalul discuției noastre la artiștii străini preferați, dar acum ne-ar interesa să știm cum percepe un tânăr concurent la festivalurile de gen acompaniamentul orchestral, rar întâlnit înainte, dar mai frecvent azi, drumul fiind deschis de formația Ionel Tudor. În ultimii ani la festivalurile de muzică ușoară au fost și orchestrele dirijate de compozitorii Dan Dimitriu și Viorel Gavrilă, ceea ce este foarte bine, dar în rest, din spirit de economie, organizatorii vă impun negativele orchestrale. Cum vezi, ca solistă, situația?

– Diferența între a fi acompaniată de o orchestră sau de negative este uriașă. Cu negativul studiezi, repeți, rezultând o interpretare monotonă, pe care te bazezi și pe scenă, unde însă nu se modifică nimic. Cu orchestra e ceva măreț, exact opusul. Pentru mine, acest prim contact cu orchestra (și încă ce orchestră!), a însemnat o experiență unică, definită de spontaneitate.

Au existat, firește, repetiții, dar de fiecare dată când mă urcam pe scenă la Brăila și formația începea să cânte mă trezeam făcând ceva cu totul diferit! Fie că adăugam ceva, fie că mă răzgândeam și schimbam ceva. Lucrurile se modificau permanent, totul petrecându-se natural, eram determinată să afișez exact ce și cum simțeam chiar acolo și chiar atunci, având astfel oportunitatea de a exprima puțin din creativitatea mea artistică.

Dar, indiferent de context, ceva nu s-a schimbat niciodată: emoția care mă acapara de fiecare dată când începeam să cânt. Acest sentiment nu poate fi descris. Tot ce simt pe scenă, când am în spate asemenea instrumentiști minunați, artiști și ei la urma urmei, care evoluează la acele instrumente doar pentru mine nu poate fi descris, cum am spus, în cuvinte, ci trăit pentru a fi înțeles. Să știu că în acele clipe alcătuiesc împreună cu ei o echipă este cu adevărat magic.

Ești o tânără inteligentă, cultă, e clar că iei și școala, nu numai muzica în serios. Cum n-aș vrea ca lumea să aibă impresia că am făcut un interviu ”dirijat”, trăgând spuza doar pe muzica românească, sunt convins că ai destui idoli și printre interpreții străini, ceea ce este absolut firesc.

– Normal, așa e, dar așa cum am spus și o repet, pentru mine muzica ușoară românească este pe primul plan. De la interpreții străini am mai degrabă unele melodii preferate, între aceștia numărându-se Adele, Christina Aguilera, Whitney Houston, Amy Winehouse, Jennifer Huston, Lady Gaga, Celine Dion, Bon Jovi, Leonard Cohen, Barbra Streisand, Lara Fabian, Patricia Kaas, Queen, Frank Sinatra, Louis Armstrong, James Brown.

Chiar că e o colecție foarte interesantă, trădând bun gust. Succes la viitoarele concursuri și să nu abdici niciodată de la profesiunile de credință legate de muzica ușoară românească!

Octavian URSULESCU

 

Comments

comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.