Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Cartel Alfa: 7 lideri sindicali, în greva foamei

Publicat: miercuri, 31 iulie 2013

Începând de astăzi, 7 lideri ai Sindicatului Liber Nitramonia-Rompiro, care reprezintă interesele salariaţilor SC Nitropos SRL Făgăraş, au decis să intre în GREVA FOAMEI.

Această formă extremă de protest este determinată de neplata salariilor (întârzieri de peste două luni), neplata drepturilor din contractual colectiv de muncă pentru cei 380 de salariaţi disponibilizaţi începând cu data de 01 iulie 2013, dar şi de incertitudinea locurilor de muncă pentru cei 170 de salariaţi care au mai rămas la nivelul societăţii.

Situaţia dramatică din această întreprindere, similară cu a altor întreprinderi chimice româneşti care s-au inchis sau sunt în prag de închidere, este determinată de creşterea accelerată a preţurilor la gaze naturale şi energie electrică, care face imposibilă continuarea activităţii.

„Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA”, împreună cu Federaţia Sindicatelor din Chimie şi Petrochimie au făcut în ultimii ani numeroase demersuri în vederea suspendării calendarului de scumpiri nejustificate ale gazelor şi energiei electrice, demersuri care s-au lovit constant de lipsa de preocupare a guvernului pentru salvarea acestui sector industrial românesc şi implicit a locurilor de muncă. Societatea Nitropos din Făgăraş este unică în România prin profilul său, produsele sale fiind necesare în agricultura internă şi la export. Probabil că se urmăreşte eliminarea acestei societăţi, pentru a obţine comisioane la importurile de îngrăşăminte. Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” este alături de protestatari, susţine demersul acestora şi atrage în acelaşi timp atenţia că, în lipsa unor măsuri ferme şi imediate din partea autorităţilor, astfel de proteste se vor amplifica în viitorul apropiat”, se arată într-un comunicat de presă al Cartel Alfa.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=11317

Publicat de la data iul. 31 2013. Categorii ACTUALITATE.

Zona comentariilor

Meteo în țară

24 mai 2019, 21:22
 

V
Precipitaţii
15°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 12°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 11 km/h V
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:40
Apus: 20:46
Prognoza 25 mai 2019
Zi
 

VSV
Furtună
24°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 6
Noapte
 

VSV
Predominant senin
13°C
Vânt: 0 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 6
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 23-05-2019 Ora : 12 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 23 mai, ora 12 – 24 mai, ora 22; Zonele afectate : conform textului; Fenomene : manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată, cantități de apă însemnate; Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 23 mai, ora 12 – 24 mai, ora […]

Loto

Horoscop

  • 211.035 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team