Casa lui Iuliu Maniu a fost restaurată

Casa lui Iuliu Maniu din satul Bădăcin, judeţul Sălaj, este restaurată aproape complet. După patru ani de la lansarea campaniei de strângere de fonduri, s-au aprins luminile în încăperile ce găzduiau odată politicieni şi patrioţi care au contribuit la înfăptuirea Marii Uniri. Lucrările de restaurare au costat mai puţin decât se estimase iniţial, iar preotul paroh care a iniţiat campania de strângere de fonduri speră ca la toamnă să inaugureze monumentul.

 

În anul 2015 casa lui Iuliu Maniu era aproape o ruină. Preotul paroh greco-catolic din satul Bădăcin a lansat atunci campania „Salvați casa lui Iuliu Maniu!”. De la autorităţi nu a făcut rost de fonduri şi rămăsese singura soluție prin care putea face rost de banii necesari pentru restaurarea construcţiei.

 

Casa din Bădăcin a fost confiscată de comunişti în 1947 şi transformată în depozit de îngrăşăminte. Peste ani a mai fost azil pentru persoane cu dizabilităţi. Abia în 1998, Curtea Supremă de Justiție a dispus reabilitarea lui Iuliu Maniu, iar fosta locuinţă a marelui politician a intrat în domeniul privat al Consiliului Județean Sălaj, iar terenul – în domeniul public al comunei Pericei. Autorităţiele judeţene au acceptat să dea casa în folosinţă pentru 50 de ani, gratuit, Parohiei greco-catolice, dar nu a mai alocat fonduri pentru reparaţii. Ulterior, în 2016, imobilul devine proprietate a Episcopiei Greco-Catolice Oradea. Acum, simbolic au fost aprinse luminile în casa Iuliu Maniu restaurată.

 

Mobilierul va fi în parte cel original, mai ales în încăperea în care era biroul lui Iuliu Maniu. Candelabrele au fost cumpărate de la colecționari, care au acceptat bani mai puţini când au aflat că sunt pentru casa Maniu. Vor mai fi expuse obiecte care i-au aparținut marelui politician, dar și unele care evocă vremurile în care în această casă s-au întâlnit politicieni și patrioți ardeleni, care au contribuit crucial la realizarea Marii Uniri. Preotul paroh îşi doreşte ca lucrările să fie încheiate în următoarele luni, iar casa să fie inaugurată la toamnă, când se împlinesc 140 de ani de când a fost ridicată de tatăl lui Iuliu Maniu.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.