Casa Națională de Pensii Publice: Aproximativ 4,7 milioane de pensionari la finele lunii iulie. Pensia medie – 1.070 lei

Aproximativ 4,7 de milioane de pensionari de asigurări sociale erau înregistrați la finele lunii iulie 2017, pensia medie fiind de 1.070 lei, cu 88 lei mai mare față de cea din luna precedentă și cu 139 lei peste cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice.

Numărul celor care s-au pensionat la limita de vârsta era de 3,496 milioane persoane, din care peste 1,933 femei, iar pensia medie de 1.222 lei.

Pensie anticipată parțială au primit în iulie 78.192 persoane (794 pensie medie) și pensie de invaliditate 580.146 persoane (pensie medie 629 lei), din care 47.240 persoane pentru gradul I de invaliditate (512 lei pensie medie).

Pensia de urmaș s-a acordat în iulie unui număr de 499.773 persoane (555 pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 382 pensionari (264 lei).

Premierul Tudose spune că ministrul Muncii a finalizat proiectul legii pensiilor

Proiectul legii pensiilor a fost finalizat de ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a afirmat, marți, premierul Mihai Tudose, precizând că acesta urmează să fie lansat „într-o dezbatere internă”.

Întrebat la România TV când va fi finalizată noua legislație a pensiilor, Tudose a răspuns: „Doamna ministru Olguța Vasilescu a finalizat proiectul, urmând ca de săptămâna viitoare sau poate începem cu acest sfârșit de săptămână într-o dezbatere pe care o avem cu grupurile parlamentare, o prezentare și va fi practic lansat într-o dezbatere internă”.

Șeful Executivului a precizat că acest proiect este „extraordinar de important”.

„Noi încercăm cu acest proiect (…) să reglăm o mulțime de nedreptăți”, a mai spus Tudose.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.