Cătălina Tereza Alexa: Sunt „Fata de la mare”

Dacă-n oglinda privirii albastre ca marea se-nchide sub geană universul unei domnişoare, ca să viseze lin la cumpăna drumurilor copilăriei şi maturizării, înseamnă că ea încetează perceperea cu minutarul a trecerii timpului; e semn că anii fetei galopează de parcă viaţa i-ar fi datoare să-i arate şi încuviinţeze cât mai mult şi prematur din ea…!

Domnişoara aceasta este tânăra şi dăruita cu necuprins duh de melos, Cătălina Tereza Alexa, vioaie şi visătoare.

Am întâlnit-o cu șaisprezece ani în urmă. Inocentă şi îngemănată cu îngerul cercetării tainelor cerului inimii, era în căutarea sublimei cunoaşteri către care porneşte totdeauna gândul pur, singurul luminat sub pleoapa îngerului.

O frumoasă tânără, gingaşă şi visătoare domnişoară, dar neînchisă în singurătate! Părea să aibă ochi numai de văzut steaua lumii şi nicio umbră, încât parcă n-ar fi putut da grai decât cuvintelor copilăreşti şi n-ar fi fost în stare să gândească mai sus de ce spun şi respun, încep şi reîncep spiralele jocului de cuvinte într-o inimă implodată nevinovat, de copil fără profunzimea grijilor, întrebărilor, aspiraţiilor! Dar nu!

Când această domnişoară se străduia să prezinte în scris amănunte din viaţa sa, era de aşteptat să găsim căldura şi originalitatea tuturor copiilor care nuanţează fantezist orice variantă impresionantă şi adâncită în serios a vieţii! Nu, Cătălina Tereza Alexa era o tânără şi fermecătoare artistă de vârstă şcolară (într-a douăsprezecea de liceu), dar de la prima întâlnire cu ea se simțea că întâmpină trebuinţele cerute de frământările vremii, anunţându-se cât mai veridic expresiv şi autentic a fi curând o artistă veritabilă, râvna şi talentul ei fiind coordonatele pe care se fixează aceste consideraţii.

Ceea ce a şi animat alcătuirea prezentului interviu ce, dacă a fost primul, cumva, istorisește azi că atunci s-a început zidirea unei speranţe cu sorți de izbândă. Interviul nu denunţă manifestarea niciunei prudenţe, iar talentul Cătălinei Tereza Alexa, vedetă acum, clarifică faptul că ceea ce s-a scris atunci chiar şi dacă se examinează azi la literă, dovedește că este vorba despre litera adevărului.

N-am ocolit expresiile originale ale Cătălinei prin înveşmântarea exagerată a dialogului cu eventuale cuvinte ce nu-i aparţin, pentru că doar cuvintele tinerei artiste stimulează să le cercetăm înţelesul şi indică ce avea de spus curat şi incitant, neapăsat de zelul viclean, neţintuit de şovăiala celui fără şansă!

Cunoaşterea de sine a Cătălinei Tereza Alexa atingea profunzimea de înţelegere, treapta cea mai înaltă a înţelepciunii. Aceasta îi conferea puterea vorbirii cu propriile cuvinte pe care nu le putem înlocui cu altele mai potrivite.

Ai optat să itinerăm dialogul nostru pe mosorul unei poveşti de viaţă. De când începem depănarea firului acestei poveşti?

Dintr-o zi geroasă de iarnă, când m-am născut, iar prietena mamei mele şi-a asumat ursita mea, spunând că am fost agitată în primul meu somn, că nu am dormit mai deloc şi când plângeam, parcă nu plângeam…, cântam! Adevărul spuselor acestora l-am întărit până azi!

Cântecul tău are, deci, vârsta ta?

Cântecul mistuit în primul plâns! Dar vârsta cântecului căruia şi azi continui să îi explorez şi absorb ştiinţa şi frumuseţea începe de la colinde, cântecele mele de suflet. Acompaniată la chitară, de către tata, la fiecare Crăciun, încă de la trei ani îmi colindam bunicii, îi dădeam Moşului concerte şi încă ceva: inspirată de concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena făceam în fiecare an o variantă locală…

„Concertul de la Brad”! Tata mă suia pe o masă, lângă brad, căci eram cât o păpuşă, şi în seara zilei de 2 ianuarie cântam colinde până mă fura somnul. Muzica populară a apărut mai târziu în viaţa mea, prin clasa a treia primară. Dintr-o întâmplare: doamna mea învăţătoare, mi-a remarcat vocea la serbările şcolare şi mi-a propus să particip la un concurs de muzică populară.

Am interpretat o melodie ardelenească, îmbrăcată într-un costum improvizat, din zona Clujului şi acompaniată de doi violonişti de la Conservator. Am obţinut trofeul acelui concurs cu genericul „Mlădiţe dobrogene”. A fost surpriza ce mi-a indicat un drum nou! Împreună cu părinţii mei care mi-au fost alături la fiecare suflare am început să răsfoim culegerile de folclor şi să batem drumurile colbuite ale Dobrogei în căutarea originalului, autenticului.

Fiind fată de oraş era necesar pentru mine să cunosc satul, tradiţiile şi cultura sătească, pentru a transpune spiritul lor în cântec. Mi-am creat costume după modele vechi, mi-am alcătuit un repertoriu, am ascultat cântecele Nataliei Şerbănescu şi m-am îndrăgostit de folclorul dobrogean.

Marele pas spre consacrare când l-ai pornit?

Debutul pe scena naţională a avut loc odată cu participarea la două competiţii foarte importante: Festivalul Naţional „Rapsodia Românească”, la Favorit Tv şi concursul „Vreau să fiu vedetă”, la Antena 1. La ambele am câştigat Marele Premiu.

Au fost momente magice, poate cele mai frumoase din anii mei dedicaţi muzicii, momente în care am pătruns în casele multor iubitori de muzică folclorică prin emisiuni cu multe vizionări, fiind remarcată de unii realizatori de spectacole şi producţii tv.

În afară de muzica populară preferi şi alte genuri?

Un loc special în viaţa mea sufletească, în pregătirea şi dezvoltarea mea muzicală, l-a avut pianul. În urmă cu zece ani doamna mea profesoară Daniela Gordon îmi aşeza pentru prima oară mâinile deasupra clapelor pianului şi mă ajuta să descifrez primele portative. De atunci, notele muzicale sunt prietenele şi însoţitoarele mele în călătorii temporale cu Hayden, Debussy, Chopin.

Această muzică este alinătoare pentru mine în momentele de întristare. Şi în acest gen am primit premii şi trofee, cel mai drag fiindu-mi un Premiu Special cucerit la concursul din Bulgaria, „Hopes talents and masters”, fiind în competiţie cu elevi ai Şcolilor de Artă din Bulgaria, Rusia, Turcia şi Azerbaidjan, adevăraţi virtuozi cu o tehnică ulitoare – parcă erau extratereştri…!

Am reuşit însă să contracarez această virtuozitate impresionantă a lor, prin interpretarea cu sensibilitate a melodiei „Claire de Lune” de Claude Debussy. În paralel cu pianul am urmat şi cursuri de balet.

Baletul sau timpul acordat muzicii clasice nu constituie reducerea celui cerut de interpretarea la nivel performant a muzicii populare?

Repartizez timpul pe măsuri echitabile şi fără irosiri. Iar ca să preîntâmpin următoarea întrebare vă sugerez să vizionaţi Festivalul Internaţional de Balet de la Varna. Veţi remarca în coregrafii vaste, creative, de elan sportiv şi deopotrivă de superbitate şi graţie, în decorul mirific al scenei acoperite cu iederă de la Teatrul de Vară, desprins din poveste, zborul tinerilor balerini în salturi spectaculoase, pe când partenerele lor efectuează până la 64 de piruete, ceea ce edifică preponderenţa unor virtuţi la care numai muzica şi poezia se ridică. Prin înfrăţirea sentimentală a muzicii cu baletul se explică însuşi faptul că şi eu le exercit pe ambele în măsuri şi cu performanţe corespunzătoare pentru fiecare.

Deja sunt multe pasiunile cărora te dărui în limitele unei zile din care trebuie fireşte să separi timpul pentru şcoală şi, eventual, alte pasiuni, în afară de nerenunţabila odihnă. Ce alte pasiuni mai ai?

 Tenisul, skiul, drumeţiile montane… iubesc natura, colind cu tatăl meu asemănător cu mine în aceeaşi iubire, pădurile îmbrădite ale munţilor. De asemenea, am veleităţi pentru regie, prezentare, organizare de spectacole. În fiecare an, de Crăciun şi de Paşte pregătesc evenimente sărbătoreşti dintre cele mai diverse pentru familie: numere de dans, muzică, cinema, actorie, concursuri de cultură generală… Mă ocup de absolut tot: aranjamente orchestrale, recuzită, prezentare, interpretare de muzică, actorie în roluri principale etc…

Toate acestea s-ar constitui în ceea ce ar putea fi definit ca timp liber. Timp pentru activitatea şcolară îţi mai rămâne?

Da. E un timp mult comprimat, dar nu cu roade puţine ori depreciate. Învăţ bine. Sunt elevă a Liceului Teoretic „Ovidius” din Constanţa, sunt perfecţionistă şi tratez şcoala cu multă seriozitate. Mă număr printre cei cinci elevi constănţeni care am intrat în liceu cu media 10. De la admitere şi până în clasa a douăsprezecea m-am menţinut la acest  nivel. Urmez profilul  „Ştiinţele Naturii”, sunt pasionată de biologie, chimie, fizică, ştiinţe ce-mi slujesc să înţeleg mai bine această lume complexă şi deopotrivă fascinantă…

Am obţinut premii la olimpiade, în disciplinele matematică, fizică, biologie… Învăţ cu drag carte, aşa cum cânt cu drag. Fiecare fărâmă de învăţătură aduce mai multă lumină în universul meu cognitiv. Aşa cum muzica mă înviorează şi alină sufleteşte. Pe toate le făptuiesc cu drag şi de aceea, nimic nu mi se pare o corvoadă!

 Prin urmare, spre ce orizont te îndrepţi, dintre drumurile ştiinţei şi ale artei, ori poate există un al treilea?

Îmi doresc să urmez calea mamei, adică medicina, iar muzica să fie o pasiune, o activitate făptuită cu sufletul, nu o meserie de fundaţie a vieţii. Sunt ambiţioasă, serioasă şi în acelaşi timp sensibilă. Sunt acum şi voi fi „Fata de la mare”, dinspre şi spre oricare orizont mă examinaţi!

Notă: Interviul a fost realizat în anul 2015, Cătălina împlinea în curând optsprezece ani. Cuvintele sale de atunci transfigurează azi pe frumoasa fată, fragedă ca floarea, inteligentă, studioasă, visătoare la pragul maturității, pe care-l va păși spre alte înțelesuri, aspirații, cuceriri ale vieții și cântecului. Au trecut șase ani. Cătălina s-a dedicat medicinii la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și își completează studiile la Medizin la Universität Leipzig. Gingașă, frumoasă, cu voce de privighetoare, visul i s-a împlinit, iar interviul cu ea devine argument… !

Aurel V. ZGHERAN

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.