Ziua Europei
Pe 9 mai a fost sărbătorită Ziua Europei, dar a venit într-un moment în care Uniunea pare mai tensionată, mai obosită, și mai fragmentată decât eram obișnuiți să o vedem și nu mai simțim entuziasmul de altădată.
După căderea guvernului Bolojan, recepția de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni din 9 mai, la care trebuia să participe și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a fost anulată din cauza instabilității politice grave.
Europa trece în prezent prin mai multe crize simultane:
- războiul de la graniță și discuțiile despre securitate
- polarizarea politică și creșterea partidelor extremiste
- nemulțumiri economice și inegalități între state
- oboseala oamenilor față de promisiuni care se mișcă lent
- frica de viitor (energie, migrație, schimbări tehnologice)
Toate astea dau senzația de „dezbinare”, dacă privim puțin în perspectivă, Europa a fost construită exact pentru astfel de momente de tensiune.
Uniunea Europeană s-a născut din crize, din război și din distrugere nu din optimism. Din nevoia disperată de a nu repeta greșelile trecutului și de a merge împreună mai departe, chiar dacă nu este ușor.
De aceea, Ziua Europei nu este o zi despre perfecțiune. Este o zi despre proces. Este un proiect în lucru. Iar proiectele mari trec inevitabil prin perioade în care sunt criticate și contestate. Uneori chiar de propriii cetățeni. Asta înseamnă, de fapt, că societățile sunt vii și că oamenilor încă le pasă.
Poate că Europa nu este mai dezbinată decât înainte. Poate doar astăzi vedem mai clar diferențele, frustrările și neliniștile – și le discutăm mai deschis. Și, într-un fel, asta este tot o formă de unitate: faptul că încă stăm la aceeași masă și încercăm să găsim soluții împreună.
Europa de astăzi se confruntă cu o criză profundă de identitate și direcție politică. Pe de o parte, există un discurs identic despre valori comune – democrație, drepturile omului, statul de drept – dar, pe de altă parte, realitatea ne arată o fragmentare crescândă între statele membre. Deciziile importante sunt adesea blocate de veto-uri naționale sau de rivalități istorice (Est vs. Vest, Nord vs. Sud).
Birocrația de la Bruxelles este tot mai detașată de preocupările reale ale cetățenilor, iar extrema dreaptă câștigă tot mai mult teren în țări cheie precum Franța, Italia sau Germania. În același timp, Europa nu reușește să aibă o voce unitară și puternică pe scena globală – nici în fața Rusiei, nici în crizele economice sau migraţioniste.
Există o lipsă de leadership autentic și o tendință de a gestiona crizele reactiv, nu preventiv. Europa pare astăzi mai degrabă un prospect birocratic decât unul inspirat, iar viitorul ei politic depinde de dacă va ști să redea sens și protecție cetățenilor săi, nu doar reguli și directive.
Dincolo de birocrație și diviziuni, una dintre marile slăbiciuni actuale rămâne absența unor lideri vizionari și capabili să se mobilizeze în jurul unui proiect comun.
Din punct de vedere al securității, Europa este azi într-o situație paradoxală: mai amenințată decât în ultimele trei decenii, dar încă nesigură pe propriile forțe.
- Riscul real din Est (Rusia) – Războiul din Ucraina a spulberat iluzia că pe continentul european nu se mai poartă războaie de uzură și anexare. Statele baltice, Polonia, România, Finlanda, se simt direct expuse. Deși NATO rămâne principalul garant, există o îngrijorare reală: s-ar mai baza Europa pe umbrela americană dacă SUA ar da înapoi (de exemplu, sub un președinte izolaționist)? Această întrebare macină deja capitalele europene.
- Dependența de SUA – o vulnerabilitate strategică. Europa nu are încă o capacitate militară autonomă. Deciziile majore de securitate se iau la Washington, nu la Bruxelles. În ciuda tuturor discuțiilor despre „autonomie strategică”, țările europene își cheltuiesc în continuare bugetele de apărare într-un mod nesistematic și dezorganizat, dispun de sisteme de armament care nu sunt interoperabile și dau dovadă de o capacitate redusă de proiecție a puterii. Fără americani, Europa ar avea mari dificultăți să apere flancul estic sau să intervină în crize la granițele sale.
- Granițe permeabile – migrație, trafic, terorism. Securitatea nu înseamnă doar tancuri. Spațiul Schengen este un câștig uriaș, dar și o vulnerabilitate. Controlul insuficient al frontierelor externe (în Balcani, Turcia, Mediterana) permite infiltrarea unor rețele de trafic de arme, droguri și persoane. Atentatele teroriste din Franța, Belgia sau Germania din ultimii ani au arătat că serviciile de informații europene cooperează încă prea birocratic și că luptătorii radicalizați pot călători aproape nestingheriți.
- Amenințări hibride și cibernetice. Rusia, dar și alte state (China, Iran), testează constant rezistența Europei prin: atacuri cibernetice asupra spitalelor și porturilor, dezinformare masivă pe rețele sociale, coruperea unor politicieni locali, sabotaj ușor de negat (ex. cabluri tăiate în Marea Baltică). Europa reacționează încet și defensiv, iar oamenii obișnuiți nu simt aceste amenințări până nu devin grave.
Și, de vreme ce am adus în discuție incidentele legate de cablurile secționate din Marea Baltică, acesta este un exemplu aproape perfect de sabotaj hibrid „negabil” – adică acțiuni care provoacă pagube reale, dar care sunt mult prea greu de atribuit cu certitudine unui stat agresor, permițându-i acestuia să susțină că a fost vorba de un accident sau de o întâmplare.
Metoda este foarte simplă: vasele (adesea din „flota fantomă” a Rusiei) trag ancorele pe fundul mării, tăind intenționat cabluri de electricitate, telecomunicații sau gaze, dar trebuie dovedită intenția, pentru a proba sabotajul, ceea ce este extrem de dificil.
Armatorii invocă invariabil cauze accidentale, precum vânturi puternice sau vreme rea care ar fi dus la „pierderea ancorei”. Aceste atacuri sunt arma perfectă a războiului hibrid: produc pagube reale, costă puțin, nu lasă o amprentă clară, creează panică, alimentează nesiguranța, subminează încrederea în securitatea europeană și testează limitele de reacție ale NATO.
- Puncte forte reale (nu doar pesimism)
- NATO funcționează încă bine, iar flancul estic întărit descurajează un atac convențional rus.
- Cu Finlanda și Suedia, ultimele intrate în Alianță, opt dintre cele nouă țări riverane Mării Baltice sunt în prezent membre (Rusia fiind singura excepție), Marea Baltică s-a transformat aproape într-un „lac NATO”.
- Colaborarea franco-germană în domeniul armamentelor (chiar dacă lentă) avansează.
- Uniunea Europeană a început să folosească instrumente financiare pentru finanțarea apărării (Fondul European de Apărare).
Europa este mai sigură decât în anii ’90 sau 2000 în ceea ce privește războaiele dintre marile puteri pe teritoriul său, dar mai nesigură ca oricând după 1990 din cauza amenințărilor hibride, a unei granițe estice fierbinți și a dependenței strategice de SUA.
Problema reală nu este doar Rusia, este lipsa unui plan european coerent pentru situația în care America se retrage sau devine imprevizibilă. Atunci am vedea cu adevărat fragilitatea securității europene.
Europa, îți urăm să ai înțelepciunea să nu uiți de unde vii, curajul să spui ce ești și puterea să aperi ce ai mai bun: libertatea și solidaritatea.
La mulți ani, Europa!
Președinte fondator OADO
Prof. Univ. Dr. Florentin Scalețchi
Foto creată cu Gemini