Cazul NIȚU: Scuzați, pardon, bonsoar!

Cu voce cavernoasă, de la pupitrul din Cotroceni, președintele a anunțat asaltul decisiv împotriva inamicului „statului de drept”: „statul de fapt”, instaurat de câștigătorii alegerilor, pe bază de promisiuni de „lapte și miere”! STOP Noul (dacă nu tot vechiul) său rol este de a se pune în fruntea „românilor” care vor o justiție independentă – adică așa cum este acum – și nu mai vor să fie „îmbrobodiți”. În acest scop președintele va face uz de toate mijloacele pe care le are la îndemână – inclusiv acela de „mediator” – pentru a împiedica modificarea articolelor din Codul Penal care „fragilizează” sacrosancta instituție a procurorului STOP  Prima măsură va fi aceea de a trimite modificările (neoperate încă la parlament) la Curtea Constituțională, împreună cu indicația(?!) de a o lăsa mai moale cu răspunsul și de a nu se grăbi cu el, înaintea Comisiei de la Veneția STOP  Cea de-a doua redută a rezistenței statului de drept, văzută ca un soi de instanță supremă STOP Culmea este că  dintre cei mai mari „vinovați” în respectiva speță este chiar unul dintre membrii Comisiei (de la Veneția): Tudorel Toader! STOP  Dacă cele două linii de rezistență ale strategiei prezidențiale nu vor face față, ultima soluție rămâne aceea de la Ordonanța 13: ieșirea din nou în Piață, cu gecile roșii, până la victoria finală! STOP  Dar nu această proclamație a președintelui a fost cel mai important eveniment al zilei. Ci anunțul DNA, că a fost clasat dosarul lui Tiberiu Nițu, de abuz în serviciu! STOP  Probabil că nu vă mai amintiți cine a fost Tiberiu Nițu: băiatul acela care era șeful Codruței, la Parchetul General, pe care vigilenta sa subalternă l-a prins cu mâța corupției în sac. Adică folosirea unui antemergător pentru deplasările sale în înteres de serviciu! La care – ne-a spus atunci tot Codruța – nu ar fi avut dreptul. Dar acum, după aproape trei ani, s-a constatat că lucrurile nu stateau chiar așa și că nu se puteau prezenta în fața instanței cu o acuzație pentru o faptă inexistentă! STOP  Scuzați, pardon, bonsoar! – ar putea fi replica dată acestei victime a trinomului aflat în plină campanie de lichidare a oricărei forme de opoziție  față de drepturile imprescriptibile ale mînuitorilor statului de drept. Cei ai căror ochi nu plăceau șefei DNA erau, practic, condamnați. Nițu a fost „la pachet” cu Alina Bica, șefa concurentă de la DIICOT (încătușată în miezul zilei, în plin trafic, de „mascați”) și chiar cu Oprea (cel în sufrageria căruia petrecuse clipe de neuitat), cu toții victime ale „incendiului” ce a urmat celui de la „Colectiv”, care permitea să fie pârjolită orice formă de opoziție față de manipulatorii din culise care se puseseră, temporar, în slujba lui Iohannis, cel fără de țară și partid…

Octavian ANDRONIC

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.