CCR: Stabilirea de către Guvern a datei referendumului de modificare a Constituției nesocotește competențele constituționale ale Parlamentului

Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit, marți, că este întemeiată critica referitoare la faptul că, prin unul dintre articolele proiectului de modificare a Legii referendumului, data organizării referendumului pentru revizuirea Constituției ar urma să fie stabilită de Guvern, în condițiile în care sunt nesocotite, astfel, competențele constituționale conferite Parlamentului.

CCR a dezbătut, marți, obiecția de neconstituționalitate formulată de 38 de senatori PNL și USR privind proiectul de modificare a Legii referendumului, pe care a admis-o parțial.

Potrivit unui comunicat al CCR, plenul Curții a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile articolului unic pct. 2 [cu referire: la sintagma ‘în termen de două zile’ cuprinsă în art.6 alin.(3) din Legea nr.3/2000, la art.6 alin.(5) fraza a doua, precum și la art.6 alin.(7) din Legea nr.3/2000] și cele ale articolului unic pct. 3 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului sunt neconstituționale.

Curtea a apreciat că este întemeiată critica referitoare la faptul că, prin art. 6 alin. (5) fraza a doua din legea de modificare a Legii nr.3/2000, data organizării referendumului pentru revizuirea Constituției ar urma să fie stabilită de Guvern, fiind nesocotite, astfel, competențele constituționale conferite Parlamentului, prin art.151, în ceea ce privește dreptul de a declanșa un referendum național, arată sursa citată.

„Pentru aceleași rațiuni este neconstituțională și abrogarea, făcută în scop corelativ, prin pct. 3 din legea criticată, a art. 15 alin.(1) din Legea nr.3/2000, care stipulează expres că obiectul și data referendumului se stabilesc prin lege”, se precizează în comunicat.

De asemenea, Curtea a arătat că stabilirea unui termen de două zile în care Parlamentul să trimită Curții Constituționale proiectul legii de revizuire în vederea exercitării din oficiu a controlului de constituționalitate, termen care se deduce din termenul de cinci zile de la data adoptării proiectului de lege de revizuire a Constituției, nu își găsește nicio justificare în procedura urgentă ce caracterizează acest tip de control.

„În economia controlului de constituționalitate exercitat în acest caz din oficiu de instanța constituțională, prezintă importanță utilizarea eficientă a întregului interval de cinci zile pe care Legea nr.47/1992 îl oferă Curții Constituționale în acest scop, instituirea termenului de două zile fiind contrară prevederilor art.1 alin.(5) și art.146 lit.a) teza a doua din Constituție”, arată sursa citată.

Potrivit acesteia, plenul CCR a mai constatat că prevederea care reglementează suportarea din bugetul de stat a cheltuielilor pentru organizarea și desfășurarea referendumului național privind revizuirea Constituției se regăsește deja în același act normativ, fiind inclusă, de fapt, în art. 61 din Legea nr.3/2000, potrivit căruia cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea referendumului se suportă din bugetul de stat, pentru referendumul național, astfel că este „redundantă” referirea expresă la referendumul pentru revizuirea Constituției, care este, de asemenea, un referendum național.

„Totodată, Curtea a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic pct.2 [cu referire la art.6 alin.(1) și (4) din Legea nr.3/2000] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.3/2000, precum și a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.3/2000, în ansamblul său, în raport cu celelalte critici formulate”, se mai menționează în comunicat.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.