Ce mai face lumea când are prea mult timp liber: Câinii supraponderali au un comportament similar oamenilor care suferă de obezitate

Câinii supraponderali au un comportament similar cu cel al oamenilor care suferă de obezitate, inclusiv preferinţa pentru hrană de calitate şi refuzul de a se mulţumi cu puţin, este concluzia unui studiu realizat de o echipă de cercetători din Ungaria, relatează vineri Reuters.

Studiul sugerează că patrupedele pot fi folosite ca referinţă în cadrul unor studii viitoare despre cauzele şi impactul psihologic al obezităţii la oameni, susţin autorii, o echipă de cercetători de la Universitatea ELTE din Budapesta.

Oamenii de ştiinţă au condus un experiment în cadrul căruia au pus două recipiente în faţa mai multor câini. Într-unul dintre acestea se afla un fel de mâncare apetisantă, iar celălalt era gol sau conţinea hrană mai puţin îmbietoare.

Câinii normoponderali au ascultat instrucţiunile stăpânilor şi au mers şi către cel de-al doilea bol pentru a-i verifica conţinutul, însă cei supraponderali au renunţat după câteva încercări.

”Ne aşteptam ca animalele supraponderale să facă orice pentru a obţine hrană, dar acest test ne-a demonstrat opusul. Câinii supraponderali au avut o atitudine negativă”, a spus Orsolya Torda, conducătorul experimentului.

”Dacă se află într-o situaţie incertă şi nu pot găsi mâncare, câinii obezi nu sunt dornici să investească energie pentru a căuta hrană – lucrul care contează cel mai mult pentru ei este să găsească hrana potrivită cu minimum de efort”.

Comportamentul animalelor este similar cu cel al oamenilor supraponderali care consideră hrana o recompensă, este concluzia studiului publicat în revista Royal Society Open Science.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.