Celebrul fotograf american David Douglas Duncan a murit la vârsta de 102 de ani

Celebrul fotograf american David Douglas Duncan, un prieten apropiat al lui Picasso, faimos pentru fotografiile sale din războiul din Coreea, a murit la vârsta de 102 de ani într-un spital de pe Coasta de Azur, a indicat vineri Muzeul Picasso din Antibes, citat de AFP.

„David Douglas Duncan, care a trăit pe Coasta de Azur încă din anii ’60, a murit în urma unei pneumopatii înconjurat de apropiaţii săi”, a declarat directorul muzeului din Antibes, Jean-Louis Andral, confirmând o informaţie apărută în ziarul local Nice-Matin.

„El l-a întâlnit pe Picasso în 1956 şi au rămas buni prieteni până la moartea acestuia în 1973, iar mai târziu cu văduva sa, Jacqueline, şi cu fiica acesteia, Catherine”, a adăugat el.

Mobilizat începând cu 1942, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, David Douglas Ducan a făcut din perioada petrecută pe front subiectul muncii sale. În prefaţa la cartea sa „This is war!” („Acesta este războiul”), publicată în 1951, el a scris: „Nu există o apoteoză în această carte, nici o concluzie zdrobitoare. Doar dorinţa de a arăta puţin din ceea ce un om trebuie să sufere atunci când ţara sa decide să intre în război”.

Până la moartea sa, el a rămas marcat de perioada în care a acoperit războiul din Coreea (1950-1953) şi animat de o revoltă intactă împotriva tragediei conflictelor.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.