Cererea de urmărire penală pentru Ovidiu-Ioan Silaghi, trimisă de preşedintele Băsescu, ministrului Cazanciuc

Preşedintele Traian Băsescu a transmis duminică ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, cererea de urmărire penală pentru Ovidiu-Ioan Silaghi, fost ministru al Transporturilor:

Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis duminică, 8 septembrie a.c., ministrului Justiţiei, Robert-Marius Cazanciuc, cererea de urmărire penală pentru Ovidiu-Ioan Silaghi, fost ministru al Transporturilor, pentru a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 6 septembrie 2013 privind formularea cererii de urmărire penală faţă de Ovidiu-Ioan Silaghi, fost ministru al Transporturilor în perioada mai – decembrie 2012, în raport cu dispoziţiile Art. 109 alin. (2) Teza Întâi din Constituţia României, republicată, Art. 12 şi Art. 18 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, având în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.

Totodată, legat de cererea de urmărire penală pentru Ovidiu-Ioan Silaghi, fost ministru al Transporturilor, transmisă ministrului Justiției, Robert-Marius Cazanciuc, președintele României, Traian Băsescu, a înștiințat și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.