Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

CFR SA, relaţii bilaterale cu companii britanice de prestigiu din domeniul tranposturilor

Publicat: miercuri, 30 octombrie 2013

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, E.S. Domnul Martin Harris OBE, a transmis mulţumiri conducerii companiei pentru participarea la conferinţa Mass Transport – British Capabilities şi interesul acordat de partea română în dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu companiile britanice de prestigiu, care activează în domeniul infrastructurii de transport.

“Sunt bucuros de interesul real manifestat de participanţii la conferinţă, atât faţă de proiectele României în domeniul infrastructurii de transport, cât şi faţă de experienţa companiilor britanice în acest sector. Din punctul meu de vedere, succesul evenimentului s-a datorat şi colaborării excelente cu instituţia dumneavoastră şi sunt convins că această cooperare va continua de asemenea pe viitor”, a declarat Martin Harris OBE, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti

Peste 20 de companii britanice care au alcătuit misiunea comercială la conferinţa Mass Transport – British Capabilities şi-au manifestat interesul de a contribui la dezvoltarea infrastructurii de transport din România, spre beneficial ambelor părţi. În cadrul discuţiilor bilaterale purtate în cadrul acestui eveniment, domnul George Micu, managerul CFR SA a afirmat importanţa acordată dezvoltării infrastructurii de transport, dar şi speranţa că vor putea fi identificate soluţii sustenabile prin implicarea comună în dezvoltarea unor proiecte viitoare, în contextul în care România a adoptat mai multe măsuri pentru crearea unui mediu economic stabil şi atractiv care permite promovarea investiţiilor în domenii de interes, precum infrastructura de transport.

“Consider oportună eficientizarea relaţiilor cu companii de prestigiu la nivel mondial, care manifestă interes pentru piaţa românească, alături de diversificarea formelor de colaborare în domeniul dezvoltării infrastructurii şi al investiţiilor, astfel încât să punem bazele unor colaborări pragmatice şi reciproc avantajoase”, a declarat George Micu, managerul CFR SA.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=17714

Publicat de la data oct. 30 2013. Categorii ECONOMIC.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 iunie 2019, 3:03
 

N
Senin
21°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 21°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 82%
Vânt: 0 km/h N
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:31
Apus: 21:03
Prognoza 21 iunie 2019
Zi
 

SV
Parţial însorit cu furtună
29°C
Vânt: 4 km/h SV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

VNV
Parţial înnourat
19°C
Vânt: 0 km/h VNV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Avertizare nowcasting
    COD : ROSU Ziua/luna/anul : 19-06-2019 Ora : 22 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 22:30 si 23:30 In zona : Județul Bacău: Moinești, Comănești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Balcani, Poduri, Asău, Pârjol, Agăș, Berzunți, Zemeș, Măgirești, Solonț, Brusturoasa, Ardeoani;Județul Neamţ: Piatra-Neamț, Roznov, Borlești, Piatra Șoimului, Săvinești, Dumbrava Roșie, Pângărați, Girov, Gârcina, Cândești, Tarcău, […]
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-06-2019 Ora : 10 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor; Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 19 iunie, ora 10 – 20 iunie, ora 23Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică       Instabilitatea atmosferică va […]

Loto

Horoscop

  • 215.783 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team