China a interzis temele pentru acasă pentru elevii din primele două clase
Elevii cu vârste cuprinse între 6 și 8 ani nu vor mai avea teme pentru acasă și nici nu vor mai fi obligați să participe la cursuri de vară, relatează agenția EFE.
Ministrul chinez al Educației a interzis ca acestor elevi să li se mai dea teme pentru acasă după ce a primit numeroase plângeri cu privire la presiunea excesivă pusă pe copii.
”Este nevoie să se ofere mai mult timp copiilor pentru activităţile sociale şi din mijlocul naturii”, se arată într-o circulară a Ministerului.
Totodată, li se recomandă părinților ”să fie rezonabili în alegerea cursurilor pentru copiii lor”.
Supraîncărcarea copiiilor cu activități extrașcolare precum muzica, artele sau limbile străine este un fapt obișnuit. În acest fel, copiii nu mai au prea mult timp pentru joacă.
De obicei, copiii chinezi ocupă primele poziții la concursuri internaționale. În ultimii ani s-a atras din ce în ce mai mult atenția asupra presiunii la care acești copii sunt supuși.
Anual se consemnează cazuri de adolescenți care se sinucid după ce află că nu au trecut ”gaokao”, testul de evaluare națională.
În același timp, există persoane care critică dispozițiile Ministerului Educației, considerând că cei mai potriviți să decidă oportunitatea unor teme pentru vacanța de vară sunt profesorii. Alții susțin că lecțiile teoretice trebuie dublate de alte activități practice.