CHIVOTUL LEGII – Sergiu GĂBUREAC

Recent, la o dezbatere tv, pe o temăincitantă privind radiocomunicaţiile şi radioamatorii, am afirmat că prima staţie de emisie-recepţie din actualul programHomo sapiens a fost Chivotul Legii. Ceea ce stârnit o reacţie în lanţ. Firească. Mi-am susţinut punctul de vedere cu argumentele solide oferite de Biblie în cea de a doua carte Ieşirea (cap. 34 ş.u.).

Primirea tehnologiei s-a petrecut pe la 1250 î.Hr. şi a funcţionat în mai multe locaţii.

În perioada exodului era păstrat în Cortul Sfânt sau Cortul Mărturiei, special construit după toate indicaţiile tehniceşi cu respectarea strictă a normelor de exploatare şi de protecţie a muncii. Sunt înclinat să cred că alimentatorul întregului sistem de comunicaţie era pe baza unei pile atomice. E vorba de secole întregi de funţionare. De aici şi măsurile severe de protecţie a celor care lucrau în zonă. S-a văzut ce s-a întâmplat cu Filistenii, care l-au deţinut timp de 7 luni. Chivotul le-a nimicit până şi zeul lor păgân (Dagon). Astfel, că au fost sfătuiţi de proprii preoţi şi ghicitori să trimită Chivotul poporului căruia îi aparţinea.

În capitolul 36 avem întreaga descriere a modului de ridicare a Cortului şi măsurile de protecţie. Leviţii, una dintre cele 12 seminţii ale poporului israelit, fiind desemnaţi cu derularea întregului proiect. În următorul, se arată asamblarea chivotului primit, mai bine zis caseta în care să fie păstrată instalaţia. Aurul, argintul, arama au fost folosite în cantităţi apreciabile. de asemenea, tămâia și smirna au jucat un rol important. Din punct de vedere științific. Ştim şi cine s-a ocupat cu comunicarea, persoana fiind anumită de însuşi Dumnezeu. Aaron, fratele mai mare al lui Moise, ajutat de fiii săi, apoi Josua. În ultimul capitol, 40, este descris modul de funcţionare şi exploatare a sistemului.

După cei 40 de ani exod (dispariţia unei generaţii cu toate păcatele ei),Chivotul Legii sau Chivotul Legământului a fost adus din Cetatea lui David şi instalat în marele templu construit de Solomon, rege al Israelului timp de 40 de ani (971-931). În anul 586 î.Hr. Templu a fost jefuit şi distrus de Nabucodonosor (anul 586 Î.Hr). Ca urmare a încălcării repetate a poruncilor şi a păcatelor săvârşite, Dumnezeu i-a trimis în robie. Vasele sfinte şi podoabele din aur, argint şi aramă au fost duse în Babilon. Cu excepţia Chivotului Legii, pe care cei însărcinaţi cu paza şi protecţia lui l-au ascuns. Liderul Bisericii Ortodoxe Etiopiene, Patriarhul Abuna Pauolos, a afirmat, în timpul unei vizite întreprinse la Vatican: „Chivotul Legii se află în Etiopia de mai multe secole” şi căl-a văzut cu ochii săi. Există şi alte versiuni.

Noul templu a fost construit dupăanul 516 i.Hr. şi distrus de către romani în anul 70 d.Hr.

Eliminând cuvintele-balast, printr-o interpretare a textelor biblice la nivelul evoluţiei atinse de omenire în prezent, voi menţine afirmaţia pe care am făcut-o.

„Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, Mă voi descoperi ţie şi îţi voi grăi de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui Israel .” (Ieşirea 25, 22).Aici, Moise vorbea cu Dumnezeu „faţă către faţă” (Ieşirea 33, 11) şi „gură către gură“ (Numerii 12, 8).

Mai mult, mă duce gândul chiar la o hologramă (televiziunea 3HD, 4HD, 6HD …).

Aşa că lucrurile sunt mai simple decât îşi închipuiau înaintaşii noştri. Dar asta abia după 3270 de ani de mister. Ca multele minuni pe care le-am decriptat în mare parte. În ultimii 100 de ani. Radioul, televiziunea, avionul, zborul în cosmos, inseminarea artificială,transplanturile etc. etc. etc. Numai că noi şi noi mistere îşi aşteaptă rândul la decodificare. Şi va mai trece ceva timp. A se vedea teleportarea. Deocamdatăoamenii de ştiinţă au teleportat, cu succes (!?!), o molie ! Sau clonarea. Biata Dolly !

De fapt, prin tablele legii ni s-a transmis întregul program pe care noi, terienii, îl aveam, şi-l avem de dus la capăt pentru îmbunătăţirea modului nostru de existență. Dumnezeu şi echipa sa ne-au lăsat toată libertatea de acţiune. Ne-a arătat doar ce se poate întâmpla în cazul nerespectării programului. La fel s-a întâmplat şi la al doilea legământ, când au fost transmise noile table ale legii(pentateuh), pe care toate seminţiile pământului le-au primit sub o formă sau alta.

Intervenţia divină a fost, de-a lungul vremurilor, extrem de discretă şi numai în situaţii fără ieşire. Altfel, omenirea în nesăbuinţa ei ar fi avut mai multe sfârşituri, cum s-a şi întâmplat de altfel. Mi-aduc aminte de teribilul accident de la Cernobâl (26 aprile 1986). Radiaţiile fiind de 400 de ori mai puternice decât cele de la Hiroshima ! Oamenii de ştiinţă făceau prognoze apocaliptice. Şi, totuşi, nu s-au adeverit. De ce ?!

Martori oculari au relatat căimediat după explozie au văzut un OZN, care a staţionat 6 ore deasupra centralei. Efectul ? Nivelul de radiaţii a scăzut considerabil. Unii avansează cifre de 80-90%. În 1989, nivelul de radiatii a crescut din nou la Cernobâl. Un medic a observat un nou OZN. “În timpul celor 25 de ani de la accidentul nuclear de la Cernobâl, nivelul radiaţiilor în zona Bisericii Sfântul Ilie, singura deschisă în aceastăzonă, a fost sub nivelul de alertă”, spun cei care au lucrat la micşorarea efectelor dezastrului atomic !!!

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.