CIA: SIE şi SRI sunt cu adevărat remarcabile
Directorul CIA, John O. Brennan, a fost, marţi, la Palatul Cotroceni, unde a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre monitorizarea corespondenţei electronice a unor cetăţeni români de către serviciile de securitate americane, dar şi despre importanţa consolidării relaţiilor dintre România şi SUA. Serviciile româneşti de informaţii, SIE şi SRI, sunt „cu adevărat remarcabile” şi sunt apreciate în Statele Unite, a subliniat acesta.
Oficialul CIA a arătat că a fost ultima oară în Bucureşti în urmă cu 13-14 ani, când era abia la început parteneriatul între serviciile din cele două ţări, în prezent aliate în NATO.
„Faţă de ultima mea vizită, când eram la început, am remarcat efortul care a fost depus împreună, profesionalismul, priceperea, determinarea, motivaţia, integritatea şi curajul ofiţerilor de informaţii români. Atât SIE cât şi SRI sunt cu adevărat remarcabile şi noi apreciem acest lucru”, a afirmat Brennan la începutul întrevederii oficiale de la Palatul Cotroceni.
La rândul său, preşedintele Băsescu a afirmat că România are ca obiectiv politic principal consolidarea relaţiilor cu SUA.
„Chiar dacă în anumite situaţii, cum a fost cazul Kosovo, nu am avut acealaşi punct de vedere, determinarea noastră de a consolida relaţiile cu SUA nu poate fi pusă sub semnul întrebării”, a afirmat Băsescu.