„Cinci ani, o lună și 24 de zile” – thriller în regia Codruței

Cinci ani  o lună și 24 de zile a durat mandatul Codruței Kovesi în fruntea parchetului Anticorupție. Mult mai puțin i-a trebuit președintelui ca să îi pună capăt: doar 33 de zile, în care a citit și a răscitit motivarea Curții Constituționale până când a înțeles că n-are încotro și trebuie să o revoce dacă vrea să rămână nesuspendat în funcție STOP  Greu de spus cât îl ajută și cât îl încurcă pe Iohannis acest gest. Desigur, își dezamăgește susținătorii tefelisti, dar pe de altă parte dă altora sentimentul că nu face ceva pe Constituție, chiar dacă nu are o părere prea bună despre (unii dintre) judecătorii de la Curte STOP  Victima n-a reușit să se rupă de scaun fără un discurs lacrimogen și lipsit de modestie ( ținut pe scările din capul cărora asista, nu demult, cum sunt aduse în cătușe Bica și Udrea), înconjurată de polițiștii și funcționarii din direcție (procurorii erau ocupați) STOP  S-au emis tot felul de păreri, între care și aceea a lui Dragnea, care a precizat că semnarea decretului nu rezolvă chestiunea unei eventuale suspendări, datorită cumulului de abateri de la Constituție ale șefului statului STOP  Nu este foarte clar de ce lui Cioloș îi venea să își ia câmpii după aflarea decizieiSTOP  Nu e prea clar nici viitorul Codruței, deși ea a cerut să rămână „simplu procuror” în subordinea celui pe care îl tratase ca pe un subordonat – Taica Lazăr STOP  Dar, în caz că se hotărăște să candideze la președinție, are de pe acum asigurat votul lui Cărtărescu STOP  Ar putea însă foarte bine să își găsească o slujbă în PR, mai ales că la DNA s-a ocupat mai mult de imagine decât de aplicarea legii. (în felul în care înțelegeau acest lucru subordonații de la „unitățile de elită”) STOP  Neașteptată pur și simplu lipsa de reacție a celui mai zelos susținător al Codruței: ambasadorul Klemm, care dăduse de înțeles că doar peste… el se va putea trece la revocare al ei STOP  Deși inițial îl numise pe Marius Iacob (artizanul dosarului Elodia) Lazăr s-a răzgândit rapid și a preferat-o ca interimară pe o consilieră a șefei STOP  Interimatul va dura până la sfârșitul lunii, cât va lua colectarea de candidaturi, dintre care Toader o va alege la pe cea pe care i-o va propune lui Iohannis, ca să aibă ce să refuze STOP  Peste toate evenimentele zilei unul se desprinde ca un far călăuzitor prin bulibășeala generală: Ministerul de Externe anunță cu mândrie patriotică faptul că s-au stabilit relații diplomatice cu Republica Kiribati!. Nu contează că țara asta e pe cale de dispariție (se scufundă în Oceanul Pacific), important este să fim prezenți și alcolo…

Octavian ANDRONIOC

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.